Trebuie menţionat faptul că la finele trimestrului III din 2011, mai exact pe 21 septembrie, Hidroelectrica a activat clauza de forţă majoră pentru toate contractele comerciale aflate în derulare, cerere justificată de seceta excesivă din toamnă. De la acea dată, compania produce la capacitate redusă.

Analizând datele prezentate pe site-ul Transelectrica putem concluziona că puterea medie zilnică în primele 15 zile a fost de sub 900 MW, mai exact 867 MW, faţă de 2.435 MW cât era medie zilnică aferentă primelor 15 zile din 2011. Dacă facem un calcul putem observa că producţia Hidroelectrica în primele 15 zile a fost de 312.120 MWh faţă de 876.600 MWh, cantitate produsă în aceeaşi perioadă din 2011.

Director general adjunct al Transelectrica, Octavian Lohan, ne-a explicat că în decalajul mare din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut intervine, pe lângă seceta de acum, şi faptul că Hidroelectrica a intrat în 2011 cu lacurile pline şi a produs mai mult pentru a nu avea pierderi. “Chiar dacă a fost secetă în a doua parte a anului trecut, 2011 nu a fost un an catastrofal pentru Hidroelectrica, întrucât a avut producţii mari în primele luni ale anului”, ne-a spus directorul general al Transelectrica.

Conform site-ului Hidroelectrica, puterea totală instalată în hidrocentrale este de 6.400 MW, ceea ce a permis în anul 2010 o producţie de 19,8 TWh, adică mai mult de o treime din producţia totală de energie electrică.

Din exportator de energie am ajuns să cumpărăm de la vecini

Forţa majoră de la Hidroelectrica şi creşterea producţiei în termocentrale, unde costurile de producţie sunt aproape duble faţă de hidro, a făcut ca mulţi consumatori mari să contracteze electricitate de la alţi producători sau chiar de la vecini. De exemplu, din datele prezentate de Transelectrica (11 zile din perioada 1 – 15 ianuarie) reiese că aproape în fiecare zi balanţa export/import a fost favorabilă importurilor, cu o putere de aproape 200 MW. Dacă ne uităm la primele 15 zile din 2011, se poate observa că atunci balanţa era înclinată în favorarea exporturilor, cu o medie zilnică de 633 MW.

Oficialul Transelectrica spune că nu trebuie să ne îngrijoreze acest lucru întrucât multă din energia care intră la noi în ţară este furnizată în alte state, noi fiind doar ţară de tranzit. Mai mult, Lohan precizează că piaţa a fost deschisă, astfel că traderii sunt liberi să facă afaceri. “Noi am deschis piaţa, astfel că totul este în funcţie preţuri: unii cumpără, iar alţii vând. Interesul participanţilor la piaţa de energie este unul consistent. De exemplu, noaptea se exportă, întrucât energia produsă de noi este mai ieftină, iar pe timpul zilei unii preferă să importe de unde găsesc mai ieftin”, explică directorul Transelectrica.

Producem energie verde din vânt

În primele 15 zile din 2012, energia electrică produsă de eoliene este, conform calculelor Capital de aproape 100.000 MWh, dacă luăm în calcul puterea medie zilnică de 272 MW din datele prezentate de Transelectrica. În unele zile, de exemplu pe 6-7 ianuarie, atunci când Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări de vânt puternic pentru mai multe judeţe din ţară, eolienele au ajuns să producă, pe anumite intervale orare, mai mult decât un reactor de la Cernavodă.