Sebastian Ghiță lansează acuzații incendiare. Cum i-a fost amenințată familia
Sebastian Ghiță a afirmat la România TV că i-a fost amenințată familia înainte de întâlnirea cu jurnalistul Ion Cristoiu. El a spus că are probe în acest sens și că acestea vor ajunge în fața procurorilor.
Sebastian Ghiță a spus totul despre amenințările care au fost lansate la adresa familiei sale. Totul s-ar fi petrecut înaintea unei întâlniri pe care acesta o avea programată cu jurnalistul Ion Cristoiu.
”Am fost amenințat de Bulancea și Vartic. Am probe și în curând acele probe vor ajunge la procurori. Am probe că mi-a fost amenințată familia, fără niciun sens, fără nicio noimă. Au dat telefoane, au trimis adrese, au umblat în conturile unor firme, au chemat oameni la audieri, fără legătură cu cauza, doar ca să îmi atragă mie atenția: Să nu îi dai cumva lui Cristoiu poza sau filme, nu cumva să îi zici lui domnu’ Cristoiu nu știu ce. Miza era să nu îi dau lui Cristoiu poza depusă la Secția de investigare a magistraților, fix în acele zile. Au continuat după aceea. Probe am…Când o veni momentul, voi spune..”, a spus Sebastian Ghiță în emisunea lui Victor Ciutacu, de la România TV.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





