Se va aplica de la 1 ianuarie. Intră în vigoare în toată România

Se va aplica de la 1 ianuarie. Intră în vigoare în toată România

Sursa: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 16 mai 2022, 18:00

Vestea momentului la nivel național. Se aplică începând cu data de 1 ianuarie. Un anunț în acest sens a venit din partea PSD. Totodată, Marcel Ciolacu a venit și el cu detalii.

Anunțul zilei la nivel național. Toți românii sunt vizați. Social democrații au anunțat la începutul acestei săptămâni că vor lansa până la finele lunii mai o serie de propuneri privind modificarea Codului Fiscal.

Mai exact, PSD își dorește renunțarea la cota unică pentru impozitare. Toate propunerile vor fi anunțate la data de 26 mai, odată cu bilanțul după șase luni de guvernare.

În același timp, pe lângă eliminarea cotei unice pentru impozitare, PSD își mai dorește și trecerea la un sistem de impozitare progresiv. Măsura ar urma să fie aplicată de la 1 ianuarie 2023, în cazul în care va fi aprobată.

Menționăm faptul că PNL-ul este împotriva unor astfel de modificări. Pe de altă parte, social democrații își mai doresc și acordarea de noi deduceri fiscale și totodată limitarea adaosului comercial.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre aceste aspecte. El susține că sunt multe măsuri fiscale care trebuie prezentate până la finele lunii mai, adăugând totodată că Codul Fiscal trebuie modificat de acum pentru ca efectele să se resimtă deja de la 1 ianuarie.

Marcel Ciolacu, despre măsurile fiscale care trebuie să între în vigoare de la 1 ianuarie

Liderul PSD a adus în discuție și prețurile la energie, dar și compensarea facturilor. „Sunt mai multe măsuri fiscale pe care trebuie să le prezentăm până pe 1 iunie. Codul Fiscal trebuie modificat cu șase luni înainte ca viitorul buget de stat să îl construim pe măsuri luate de la 1 iunie, cu efecte de la 1 ianuarie.

Rămân la părerea că în zona prețurilor la energie ar fi trebuit venit cu reglementare și ar fi avut efecte imediate. Compensarea, după cum vedem, a creat un decalaj până se văd efectele. Dacă am fi venit cu o reglementare, efectele ar fi fost de a doua zi și poate nu am fi ajuns la această inflație”, a spus Marcel Ciolacu.

Totodată, el a mai adăugat că există și o redimensionare și o reașezare a impozitelor astfel încât colectarea să fie mai bună, fără majorarea taxelor.

„S-a îmbunătățit colectarea și noul șef al ANAF chiar a luat o perspectivă bună. Există și o redimensionare și o reașezare a impozitelor, astfel încât să avem o colectare mai bună, dar asta nu înseamnă că mărim taxele”, a adăugat liderul PSD.

Marcel Ciolacu, despre introducerea impozitului progresiv

Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă susține introducerea impozitului progresiv. În acest sens al a subliniat faptul că „în continuare, cu deductibilitățile necesare”.

Liderul PSD susține că România trebuie să între ”într-o logică” la fel ca și restul țărilor dezvoltate și se înceteze să se mai ”mintă” în legătură cu această cotă unică.

„Ori intrăm într-o logică, cum este toată lumea și toate țările dezvoltate, ori încercăm să ne mințim în continuare cu această cotă unică, care nu mai este unică”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.