Se teme PSD de Ponta? Ciolacu: E ca la Mircea Geoană, copie la indigo. Grindeanu: Un vot pentru Ponta e vot pentru Nicușor Dan
SURSA FOTO: Colaj Capital
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că Victor Ponta va rupe din electoratul social-democrat la alegerile prezidențiale, într-un scenariu similar cu cel al lui Mircea Geoană. Sorin Grindeanu a subliniat că susținerea lui Crin Antonescu este un compromis necesar și a avertizat că un vot pentru Ponta l-ar putea ajuta pe Nicușor Dan să intre în turul doi.
Marcel Ciolacu: Victor Ponta va rupe din electoratul PSD la alegerile prezidențiale
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă, la Suceava, că Victor Ponta va rupe din electoratul social-democrat la alegerile prezidențiale din luna mai, într-o măsură similară cu cea în care a făcut-o Mircea Geoană.
Liderul PSD a apreciat că situația actuală reprezintă o replică fidelă a evenimentelor din trecut.
„Va rupe atât de mult cât a rupt şi Mircea Geoană. Este o copie la indigo a ceea ce se întâmplă”, a indicat Ciolacu.
Reamintim că la turul întâi al alegerilor anulate din 2024, Mircea Geoană s-a situat abia pe locul 6, cu un procent de 6,32% din voturi. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a ieșit atunci pe locul al treilea, cu 19,15%.
Afirmațiile lui Ciolacu au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, în contextul unei întâlniri cu aleșii locali, la care au participat și președintele PNL, Cătălin Predoiu, precum și candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu. Acesta din urmă a luat parte și la Conferința Județeană PSD Suceava.
Voturile PSD-iștilor nu trebuie să meargă la Ponta, avertizează Sorin Grindeanu
La rândul său, Sorin Grindeanu a admis, în cadrul reuniunii PSD Suceava, că lipsa unui candidat propriu al partidului nu reprezintă cea mai fericită soluție, însă a subliniat că susținerea lui Crin Antonescu este un compromis necesar, care nu ar trebui interpretat într-un sens negativ.

El a lansat un apel către membrii PSD, atrăgând atenția că un vot pentru Victor Ponta ar putea facilita accederea lui Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale.
„Sigur că unii şi-ar dori să ia voturi din ceea ce avem noi ca şi zestre. Şi ştiţi la ce mă refer. Dar nu vă supăraţi pe mine, în acest moment, tot ceea ce înseamnă sondaje, cel care poate să câştige preşedinţia este Crin Antonescu.
Restul înseamnă voturi pierdute dacă le dăm în altă parte. Orice vot pe care îl dăm, de exemplu, spre Victor Ponta înseamnă un vot dat ca Nicuşor Dan să intre în turul doi. Aşa că eu vă rog frumos să nu irosim voturile!”, a indicat Sorin Grindeanu.
Un compromis pentru PSD, dar cea mai bună soluție pentru țară
Grindeanu a insistat asupra necesității ca PSD să își mobilizeze electoratul, menționând că riscurile sunt prea mari pentru ca partidul să rămână pasiv. De asemenea, el a reamintit că PSD nu a mai avut un președinte ales din 2004, de la finalul mandatului lui Ion Iliescu.
Cu toate acestea, el a subliniat că alianța cu PNL și UDMR reprezintă cea mai bună strategie pentru a câștiga alegerile și a promis că liderii PSD, inclusiv Marcel Ciolacu, vor susține ferm candidatura lui Crin Antonescu.
„Poate nu e cea mai fericită soluţie pentru pesedisti să nu avem candidat PSD acuma şi sigur nu e cea mai fericită, dar este soluţia de compromis care ne poate duce să câştigăm alegerile. Şi nu e un compromis în sensul rău al cuvântului şi nu vreau să fie interpretat în acest mod.
Este soluţia cea mai bună şi pentru noi, şi pentru PNL şi pentru UDMR şi care sper să ne ducă şi ştiu că ne va duce la succes. Dar pentru asta e nevoie să ne implicăm şi noi, PSD-ul.
Nu o să vedeţi pe Marcel Ciolacu şi nu o să vedeţi pe niciunul dintre noi să ezităm în susţinerea faţă de Crin Antonescu”, a mai punctat ministrul PSD al Transporturilor.
Totodată, Grindeanu l-a criticat pe Victor Ponta, acuzându-l că nu s-a consultat cu PSD înainte de a-și anunța candidatura. El a reiterat ideea că voturile direcționate către Ponta ar putea contribui la avansul lui Nicușor Dan în turul doi și i-a îndemnat pe social-democrați să nu își irosească voturile.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





