„Nu există clar un consens politic pe zona pensiilor speciale, în momentul de faţă, pentru că sunt foarte multe voturi la mijloc”, a declarat el.

„Ar fi vreo 200.000 de oameni care sunt direct afectaţi de această lege, nu mai vorbim de pensionarii care au deja aceste pensii speciale. Vorbim de cei din aceste structuri, familile lor, toţi votează”, a adăugat profesorul universitar, subliniind că  „legea are un impact electoral extraordinar de mare”.

Pensiile speciale, o nedreptate

Cristian Păun este de părere că pensiile speciale sunt nedrepte și că ar trebui să fim toți pensionați pe contributivitate, după aceeași formulă de calcul.

„Atunci, fiecare stă şi se uită care va scoate cartoful fierbinte. Până la urmă pensiile speciale sunt nedrepte, ele au o mare nedreptate în spate, contributivitatea trebuie să fie elementul cheie, toţi trebuie să fim egali şi să fim pensionaţi pe contributivitate, după aceeaşi formulă de calcul.  (..) O să ne transformăm într-o ţară în care toate aceste categorii sociale vor face lobby pe lângă politicieni şi într-un final, de asta ne vom ocupa, care primeşte un privilegiu mai bun, într-o anumită guvernare”, a spus el în cadrul emisiunii „Proiect de Țară-România” de la Prima News.

Profesorul universitar a subliniat că cine insistă pe aceste pensii speciale are, în principal, un scop electoral.

„Nu cred că este cazul să mai continuăm cu aceste pensii speciale iar cine le mai ţine în braţe, în momentul de faţă, are în principal un scop electoral”, a precizat acesta.

Controversa din spatele pensiilor speciale

Cristian Păun a explicat, tot ieri, 28 februarie, de ce pensiile speciale sunt atât de controversate.

„Pensia acestor categorii profesionale e diferită de pensia tuturor, a restului muritorilor de rând (…) pentru că cele mai multe dintre ele, dacă nu toate, nu au contributivitate totală sau au contributivitate parțială. Din pensia magistraților doar 20% vine din contributivitate. Al doilea element este legat de vârsta de pensionare, în armată vârsta de pensionare e 60 de ani, de ce nu e 65 ca la toți? Diferă modul în care se calculează aceste pensii, noi toți avem un punct de pensie (…), în armată, în poliție, servicii secrete și magistratură formula nu are nicio treabă cu punctul de pensie.”, a spus profesorul de economie la Europa FM.