Guvernatorul statului Illinios, J.B. Pritzker, a semnat încă de anul trecut legea care permite permisele auto și actele de identitate digitale. Începând cu 1 ianuarie, o nouă lege de stat, cunoscută ca HB 4592, a permis autorităților să elibereze cărți de identitate și permise de conducere digitale, potrivit NBCChicago.
Se schimbă permisele de conducere și cărțile de identitate. De când intră în vigoare
„Primul pas va fi să dezvoltăm cele mai înalte standarde de securitate și să se efectueze teste riguroase pentru a ne asigura că informațiile sensibile și confidențialitatea rezidenților sunt bine protejate.
Ne vom inspira din cele mai bune practici ale statelor care au introdus deja ID-uri digitale. Vom folosi noile tehnologii pentru a implementa cel mai bun program de identificare digitală din țară”, a precizat guvernatorul statului Illinios, J.B. Pritzker.
Rezidenții vor putea decid ce informații personale doresc să partajeze printr-un schimb de date criptate contactless, între dispozitivul lor și cititor, au spus oficialii. Astfel de ID-uri vor putea fi folosite pentru cumpărarea alcoolului, canabisului sau pentru închirierea unei mașini, ascunzând alte informații personale, cum ar fi adresa lor.
„Permisul auto și cărțile de identitate oferă rezidenților opțiunea de a-și proteja informațiile personale”, a declarat unul dintre autorii proiectului de lege, senatorul Michael Hastings. „Nu există niciun motiv pentru care verificarea vârstei să impună rezidenților să dezvăluie informații sensibile, cum ar fi adresa, atunci când avem tehnologia disponibilă pentru cardurile mobile, care permite dezvăluirea selectivă a informațiilor”, a explicat el.

Douăsprezece state americane oferă deja forme digitale de identificare
Douăsprezece state americane oferă deja forme digitale de identificare. Între timp, cel puțin alte 18 state lucrează în prezent la implementarea acestui sistem de identificare.
Georgia este unul dintre statele din SUA care au permis utilizarea permiselor digitale, alături de Arizona, Colorado, Maryland și Utah. Lor ar urma să li se adauge cât de curând și California, dar specialiștii avertizează oamenii că ar trebui să se gândească de două ori înainte de a trece la un astfel de document.
Autoritățile americane au creat o aplicație mobilă, numită CA DMV Wallet, care este disponibilă atât în Apple App Store, cât și în magazinul Google Play al Android. De acolo, un utilizator poate crea sau se poate conecta la contul său DMV. Apoi este doar o problemă de scanare fizică a permisului de conducere sau a cărții de identitate, pentru a putea fi încărcat în portofelul digital.
Deși versiunea digitală a permisului de conducere este foarte tentantă, este important să se cunoască riscurile acestui lucru. Deși se pretinde că un astfel de permis auto este sigur, s-ar putea ca lucrurile să nu fie așa. În 2019, statul New South Wales din Australia a început să folosească permise auto digitale.
După doi ani, s-a dovedit că erau extrem de ușor de piratat și de compromis. În plus, există întotdeauna riscuri asociate cu înmânarea telefonului unei persoane străine, inclusiv poliției. Aproape 80% dintre șoferii din New South Wales au o versiune digitală a permisului de conducere, potrivit NFCW, o publicație de tehnologie de afaceri.