Oficialii Uniunii Europene aveau pregătit în secret, încă din 2012, planul pentru expulzarea Greciei din Uniune, în cazul în care țara lui Homer nu reușea să își revină din criza economică.

Ei au pus la cale un plan să gestioneze expulzarea Greciei din zona euro în primul rând, cu doar câțiva ani înainte ca țara să intre în incapacitate de plată.

Planul a fost codificat „Aderarea Croației la Uniunea Europeană”, astfel încât scenariul de dispariție al Greciei din blocul comunitar să fie bine ascuns, arată digi24.ro.

Au urmat noi runde de negocieri pentru rezolvarea situației din Grecia, iar țara, care se afla într-o criză a datoriei publice, a primit aprobarea Uniunii Europene pentru un al treilea plan de salvare.

Dar pregătirile oficialilor europeni pentru îndepărtarea Greciei au continuat, tot în secret, pentru că orice greseala a Atenei ar fi speriat piețele financiare și ar fi scuturat încrederea în euro.

Astfel, în vara lui 2015, o mică echipă de 10 economiști și avocați din UE s-au adunat în sediul economic al Comisiei Europene de la Bruxelles. Puneau la cale planul B, în cazul în care negocierile dintre Grecia și Uniunea Europeană ar fi eșuat și țara ar fi căzut din nou în prăpastie, dacă nu era acceptat cel de-al treilea plan de salvare.

Motivele pentru păstrarea secretului erau același cu cele din 2012, doar că planul a trebuia redenumit, din moment ce Croația aderase deja la Uniunea Europeană. Așa că O analiză de 157 de pagini pentru planul de contingență al Albaniei a devenit următorul nume codat al Grexitului.

În acea analiză se vorbea de fapt despre ce ar putea face Uniunea Europeană pentru a minimiza catastrofa eonomică și umanitară, în cazul în care Grecia urma să fie forțată să iasă din blocul comunitar și din zona euro.

Tot în secret se vorbea și despre costurile unui eventual Grexit. În acel moment, Grecia datora aproape 350 de miliarde de euro băncilor europene și guvernelor din alte state membre. De exemplu, entităților din Italia le datora peste 60 de miliarde de euro, adică undeva la peste 4% din PIB-ul țării, în timp ce în cazul Germaniei suma a fost și mai mare – se apropia chiar de 100 de miliarde de euro. De aici și nevoia statelor membre de a salva Grecia de la colaps, pentru că altfel le-ar fi atras ruina sistemelor financiare proprii.

Temerile din planul B erau că, odată ce Grecia era în încetare de plăţi în faţa unui creditor, cum ar fi Banca Centrală Europeană, ar fi fost imposibil ca această să continue să accepte obligațiunile guvernului grec ca o garanție. Băncile ajungeau imediat în colaps.

Te-ar putea interesa și: