Se schimbă harta României. Nicușor Dan nu exclude un acord pentru reorganizarea teritorială a țării

La conferința de presă de marți, de la Timișoara, președintele Nicușor Dan a fost întrebat de un reporter dacă proiectul de reorganizare administrativ-teritorială ar putea reprezenta un nou „moment Snagov”, făcând referire la celebra întâlnire din iunie 1995 convocată de Ion Iliescu, când liderii tuturor partidelor parlamentare au semnat o declarație de consens național privind integrarea României în Uniunea Europeană și NATO.

Șeful statului a explicat că o astfel de discuție nu poate avea loc în acest moment, deoarece agenda politică și guvernamentală este concentrată pe rectificarea bugetară și pe elaborarea bugetului pentru 2026.

„Discuția asta nu există până la momentul bugetului pe 2026, probabil că nu va exista pe parcursul anului 2025. E o discuție importantă la nivelul partidelor din coaliție și energia lor, disponibilitatea e în momentul acesta pe chestiuni care sunt foarte rapide: rectificarea, bugetul pe 2026. După aceea am disponibilitatea să începem o discuție în paralel cu alte discuții la fel de importante sau chiar mai importante”, a declarat Nicușor Dan.

Care sunt temele prioritare pentru țară

Președintele țării a menționat că, printre temele strategice pe care le consideră prioritare, se numără definirea unei strategii economice naționale, elaborarea de planuri sectoriale, implementarea unui program pe zece ani pentru echilibrarea sistemului sanitar și adoptarea de măsuri pentru combaterea dezinformării ruse și a războiului informațional.

Dan a subliniat că reorganizarea administrativă continuă să fie „o temă foarte importantă” și că aceasta trebuie abordată în condiții de calm, „nu în regim de heirup”.

În 1995, Declarația de la Snagov a fost considerată un moment de maturitate politică, în care puterea și opoziția au lăsat deoparte diferențele pentru a susține un obiectiv național comun, aderarea la Uniunea Europeană. Invocarea acestui precedent sugerează că reorganizarea teritorială ar putea deveni și ea un proiect de consens.

Răspunzând la această perspectivă, Nicușor Dan nu a exclus un astfel de scenariu, subliniind însă că pentru a construi un „moment Snagov 2.0” în jurul reformei administrației sunt necesare timp, dialog între partide și o agendă mai puțin presată de urgențe bugetare.

Nicuşor Dan: Moldova a fost prevenită că Rusia va încerca să încurce alegerile

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat marţi că a urmărit cu mare interes desfăşurarea alegerilor din Republica Moldova, trezindu-se chiar de două ori noaptea pentru a urmări rezultatele. El a menţionat că, spre deosebire de România, Republica Moldova a fost pregătită pentru un eventual atac al Rusiei în contextul alegerilor, în timp ce România a fost prinsă pe picior greşit de viteza tehnologică a operaţiunii.

”O chestiune foarte serioasă, alegerile din Republica Moldova. Vă mărturisesc că le-am urmărit toată ziua, am dat şi nişte mesaje pentru cetăţenii basarabeni din România. Pentru că aşa-numitul CEC din Republica Moldova dă rezultatele online, am urmărit de la ora 9, ba chiar m-am trezit de două ori peste noapte, nu mi-am planificat, dar eram prea curios. Şi bineînţeles că rezultatul este absolut încurajator. Ştiţi că am fost de vreo două ori în Republica Moldova, în intervalul ăsta şi îngrijorările erau mari. Am avut campania pentru prezidenţiale şi referendumul din 2024 în care estimările au fost că 80.000 – 100.000 de voturi au fost cumpărate de reţeaua Şor”, a declarat Nicuşor Dan, la Timişoara Cities Summit 2025.

Acesta spune că banii pe care Rusia i-a investit în campania asta au fost mult mai mulţi decât în 2024.

”Şi cu câteva – poate o lună şi jumătate înainte – autorităţile au văzut că multe din reşelele importante fuseseră penetrate de cineva care suspectăm că e Rusia. Şi atunci a fost o cursă contracronometru pentru ca infrastructura de bază pentru alegeri să fie repusă în funcţiune”, a mai declarat Nicuşor Dan.

”Deci au fost îngrijorări foarte mari. Ce ar fi însemnat asta pentru România, pentru Europa, ar fi însemnat ca nişte forţe proruse să ajungă la putere. Vă închipuiţi ce ar fi însemnat ca Rusia să poată să îşi completeze şi să schimbe trupele pe care le au în Transnistria, ce presiune ar fi însemnat asta şi pe Moldova şi pe România şi pe  Ucraina”, a afirmat Nicuşor Dan.

Moldova a fost prevenită

”Moldova a fost prevenită. Acolo lucrurile erau această influenţă. Oamenii se aştepau ca Rusia să încerce să încurce alegerile (…) Republica Moldova era prevenită. Acolo unde au simţit că nu au resurse, au cerut ajutorul ţărilor europene şi l-au primit. România credea că e sigură. Unde a fost România prinsă pe picior greşit, a fost de amploarea şi de viteza tehnologică a operaţiunii care s-a desfăşurat cu Călin Georgescu cu două săptămâni înainte de alegerile din noiembrie”, a declarat Nicuşor Dan.

Şeful statului a fost întrebat dacă Republica Moldova este pregătită să adere la Uniunea Europeană, el răspunzând că acest lucru se va întâmpla în trei ani. Nicuşor Dan a declarat că este convins că, în termen de trei ani, Moldova va deveni membră a UE, subliniind că, în ciuda dificultăţilor, cum este preţul ridicat la gaz, administraţia şi majoritatea cetăţenilor susţin parcursul european.

Oficialul a adăugat că, în cadrul ciclului de patru ani care include preşedintele şi Parlamentul, Moldova va face tot ce depinde de ea pentru a adera la UE, iar din partea celorlalte state există unanimitate în sprijinul aderării.