Vladimir Putin vrea să anexeze regiunile Nikolaev, Odesa, Dnipro, Sumi, Poltava și Cernihiv la Rusia

Preşedintele Parlamentului de la Crimeea, Vladimir Konstantinov, a enumerat regiunile Ucrainei în care ar putea avea loc, în curând, referendumuri pentru aderarea lor la Federația Rusă întrucât eliberarea acestor teritorii este inevitabilă, a precizat el. Potrivit spuselor sale, primele regiuni pe care a pus ochii Guvernul de la Moscova sunt Nikolaev, Odesa și Dnipro, urmate de Sumi, Poltava și Cernihiv.

„Printre regiunile din Ucraina care ar trebui să organizeze un referendum pentru aderarea la Rusia se numără regiunea Mikolaiv. De asemenea, este necesar să se organizeze referendumuri în regiunile Odesa, Dnipro. Eliberarea acestor regiuni este inevitabilă. Aceste regiuni sunt primele pe listă”, a declarat, recent, Vladimir Konstantinov, în cadrul unui interviu acordat pentru Ria Novosti.

El consideră că rezultatele viitoarelor referendumuri de anexare la Federația Rusă vor fi evidente deoarece, spune el, oamenii de acolo s-au săturat de regimul politic din Ucraina.

„În circumstanțele actuale, ei vor alege Rusia, în schimbul acelei grupări care a preluat ilegal puterea și folosește teritoriul țării, oamenii săi, în scopuri personale, distrug țara, transformând-o într-un fel de enclavă infracţională”, a explicat preşedintele Parlamentului de la Crimeea, regiune anexată în 2014 la Rusia.

Armata Ucrainei a doborât 18 rachete rusești de croazieră

Până când vor avea loc noi referendumuri în Ucraina, războiul continuă. Forţele Aeriene ale Ucrainei au anunțat sâmbătă, 22 octombrie 2022, că, în timpul alertei de raid aerian de dimineață, care a cuprins întreaga ţară, armata ucraineană a doborât 18 rachete rusești de croazieră. Este vorba despre 13 rachte Kh-101/Kh-555 și cinci rachete de tip Kalibr (patru rachete ruseşti de tip Kalibr deasupra regiunii Odesa și una deasupra raionului Dnistrovski (Nistru) din regiunea Cernăuți). Forțele de Apărare Antiaeriană din Ucraina au distrus, de altfel, și alte cinci rachete lansate în salvă spre Kiev.

În dimineața zilei de sâmbătă, soldații ruși au tras cu 33 de rachete asupra Ucrainei, atacând infrastructura critică din mai multe regiuni timp de patru ore. Explozii au fost raportate în regiunile Hmelnițki, Ternopil, Luțk și Rivne. Guvernatorul regiunii Hmelniţki, Serhi Hamali, a îndemnat populaţia să rămână la adăpost. „În regiunea Hmelnițki, se aud explozii. Aveţi grijă de voi. Staţi în adăposturi!”, a scris acesta pe Telegram. Primarul oraşului Hmelnițki, Oleksandr Simcişin, de asemenea, a confirmat și că a avut loc o explozie în centrul regional.

Conform unui comunicat remis de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, ocupanţii ruşi care au rămas în orașul Herson îmbracă haine civile și se mută în casele abandonate de localnici. „Inamicul pregătește Hersonul pentru lupte de stradă” – remarcată Statul Major al Ucrainei.