Se schimbă conducerea Asociaţiei Române a Băncilor. Asociația profesională a băncilor din România își va alege în luna mai nu doar președintele, ci și majoritatea membrilor Consiliului Direc­tor.

Asociația Română a Băncilor este una dintre cele mai puternice asociații profesionale din România, care reprezintă întreaga piață bancară formată din 31 de bănci active ca persoane juridice române sau străine în sectorul financiar.

Asociația Română a Băncilor are o tradiție de 30 de ani și este membră a Federației Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007).

Se schimbă conducerea Asociaţiei Române a Băncilor. Președintele CEC, favorit

În AGA din luna mai a Asociaţiei Române a Băncilor – ARB se va vota noul preşedinte al asociaţiei. Sunt doi candidați la șefia ARB, Bogdan Neacşu, preşedintele CEC Bank și Dan Sandu, director general Intesa SanPaolo Bank.

Bogdan Neacșu ar fi însă favoritul în această cursă, consideră cei din piața bancara.

Bogdan Constantin Neacșu este cel mai tânăr președinte executiv din sistemul bancar și are o vastă experiență în funcții de conducere în cadrul instituțiilor de credit din România, fiind de-a lungul timpului vicepreședinte Patria Bank, director general adjunct Garanti Bank, vicepreşedinte Volksbank România, proiect manager Basel II la BRD şi BNR, unde a lucrat în cadrul Direcției de Reglementare și Autorizare – Serviciul Reglementare Prudențială Bancară.

Din 24 octombrie 2019 este director general executiv CEC Bank și începând din 2020 banca deținută 100% de statul român a reușit să facă un salt important în ceea ce privește digitalizarea și eficientizarea operațională, dar și o creștere substanțială ale activelor, de 25,5% în 2020, conform ultimelor date comunicate de către bancă.

În acest moment CEC Bank se află pe locul 7 din punct de vedere al activelor și țintește locul 5, conform declarațiilor lui Neacșu și a strategiei de afaceri care a stat la baza planului de recapitalizare a băncii.

Amintim că majorarea de capital a CEC Bank, de circa 200 milioane de euro, a fost finalizată în 2019 și aprobată de către Comisia Europeană în condiții de piață, fără a fi considerată ajutor de stat.

Adunare ge­ne­rală organizată în mai

ARB va organiza în luna mai adunarea ge­ne­rală pentru a vota noua com­ponenţă a Consiliului Direc­tor, în urma expirării manda­telor a cinci dintre membri, care au fost aleşi sau rea­leşi în 2018, din totalul de şapte mem­bri ai conducerii boardului ARB.

Cei mai noi membri ai boardului ARB sunt Mioara Popescu, şefa Idea Bank, şi Cristian Agalopol, director în cadrul Citi România, care au intrat în board anul trecut, conform co­muni­catului ARB din 21 septembrie 2020.

Cei doi rămân să-şi continue mandatele, limitate la 3 ani.

Cei cinci membri ai boardului ARB cărora le expiră mandatele sunt Sergiu Oprescu (preşedinte executiv al Alpha Bank), care este preşedinte al Consiliului Director al ARB, Luminiţa Runcan (vicepreşedinte la Banca Transilvania), care este vicepreşedinte al Consiliului Director al ARB, şi trei membri ai boardului ARB, respectiv François Bloch (CEO al BRD-SocGen), Mihaela Bîtu (CEO al ING Bank) şi Dan Sandu (CEO al Intesa Sanpaolo România).

INQUAM/Octav Ganea.