Dezastru la un cămin de bătrâni din județul Dâmbovița! Autoritățile au confirmat până acum 31 de persoane în vârstă infectate cu noul coronavirus, dar și 9 angajați ai centrului.

În plus, o asistentă medicală a fost, de asemenea, testată pozitiv cu COVID – 19.

În condițiile în care cei mai mulți rezidenți ai centrului din Răcari, Dâmbovița, au vârste foarte înaintate și sunt căzuți la pat, din cauza bolilor specifice bătrâneții, autoritățile se tem de ce e mai rău.

Persoanele infectate au fost deja transportate la spitalul din Târgoviște. Există și un semn bun: toți cei identificați pozitiv sunt până acum asimptomatici.

Bătrânii, cel mai mare grad de risc

Pe de altă parte, marea îngrijorare vine din faptul că în ultima vreme au fost raportate 5 decese la centrul de bătrâni din Răcari, iar nimeni nu poate să spună dacă aceste au fost provocate de noul coronavirus.

Autoritățile au înăsprit la maximum măsurile de bio-securitate, iar rezidenții centrului de la Răcari nu mai au voie să primească vizitatori și nici pachete.

În context, trebuie precizat că cel puțin 2.170 de bătrâni aflați în azilurile din Spania au murit din cauza noului coronavirus, reprezentând peste un sfert din numărul deceselor raportate la nivel național.