Distrugerea Israelului ”nu mai este un vis, ci un scop la îndemână”, a declarat luni generalul de divizie Hossein Salami, comandantul-şef al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice Iran.

După primii 40 de ani ai ”Revoluţiei islamice, am reuşit să atingem capacitatea de a distruge regimul sionist impostor”, a declarat generalul Salami. ”În a doua fază a Revoluţiei, acest regim sinistru trebuie să fie eliminat de pe hartă, iar acesta nu mai este un ideal sau un vis, ci un scop la îndemână”, a adăugat el, citat de Sepahnews, site-ul oficial al Gardienilor Revoluţiei și preluat de presa internațională.

Ofiţerul a făcut aceste declaraţii la Teheran, în cursul unei reuniuni bianuale a comandanţilor Gardienilor, în contextul în care numeroşi observatori se tem că o escaladare a tensiunilor între Teheran, pe de o parte, şi Washington şi aliaţii săi, pe de alta, ar putea degenera într-o dramă susceptibilă să conducă la izbucnirea unui război în Orientul Mijlociu.

Discursul şefului Gardienilor a avut loc în loc în timp ce evreii, în Israel şi pretutindeni, sărbătoresc de duminică Rosh Hashanah – Anul Nou evreiesc. De menționat că un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Abbas Moussavi le-a urat pe Twitter, un ”an bun compatrioţilor evrei şi tuturor adevăraţilor discipoli ai marelui profet Moise”.

Ostilitatea afişată de Republica islamică faţă de statul evreu este o constantă a politicii iraniene de la Revoluţia din 1979. Teheranul susţine în mod deschis grupări armate palestiniene ca Hamas sau Jihadul Islamic, dar şi Hezbollahul libanez, inamicul Israelului la frontiera sa de nord.