Se pregătesc pentru ce este mai rău! Situație tensionată aproape de România: Suntem într-un moment foarte important

Serviciul Român de Informații (SRI) informează că directorul instituției a participat la o masă rotundă cu tema Politica Europeană de Securitate, în prezența Directorului Secretariatului Permanent al Colegiului de Informații în Europa, doamna ambasador Yasmine Gouédard.

În cadrul evenimentului, directorul SRI, Eduard Hellvig, a discutat despre amenințările la adresa securității naționale, cât și la adresa securității europene, subliniind nevoia de concentrare asupra politicii europene de securitate, dar și despre rolul important al Colegiului de Informații în Europa în promovarea unei viziuni strategice comune, a excelenței academice și a unui mod anticipativ de abordare a amenințărilor.

“Construirea parteneriatelor strategice rămâne piatra de temelie a proiectului european. Amenințările de securitate cu care ne confruntăm la nivel colectiv în Europa, interesul comun de dezvoltare a unui cadru asertiv, responsabil și corect de reacție și răspuns, bazat pe principii democratice, ne unesc în acest demers. De aceea, cred că este necesar ca în perioada următoare, să încurajăm dezvoltarea unei cooperări mai consistente pe toate dimensiunile instituționale, academice și diplomatice de care dispunem”, a afirmat directorul SRI.

Amenințările de tipul propagandei și dezinformării pot fi combătute prin solidaritatea activă a cetățenilor

De asemenea, Eduard Hellvig a discutat și despre  importanța conștientizării de către toți actorii instituționali și cetățeni, a amenințărilor de tipul propagandei, dezinformării, polarizării sociale sau extremismului care pot fi combătute doar prin solidaritatea activă a cetățenilor în raport cu propria lor comunitate națională de informații și consolidarea eforturilor educaționale.

“Sper că atât Colegiul, cât și celelalte platforme cu obiective similare, își vor extinde și perfecționa în continuare programele astfel încât împreună să putem deveni mai puternici și mai buni în abordarea amenințărilor prin practici de securitate durabilă”, a mai adăugat directorul SRI.

De cealaltă parte, doamna ambasador Yasmine Gouédard a prezentat conceptul de cultură strategică comună și rolul pe care Colegiul îl are în această construcție prin trei piloni: programul academic, seminariile tematice și activitățile de conștientizare a publicului.

„Suntem astăzi într-un moment foarte important. Realizăm că noi, ca europeni, suntem în egală măsură responsabili pentru securitatea europeană. În timp ce Europa s-a schimbat în ultimele decenii, lumea a evoluat: globalizarea și creșterea interconectivității au transformat fenomenele regionale în fenomene globale. Ne confruntăm cu amenințări cu care am mai avut de-a face de-a lungul anilor, dar care au rămas și nu trebuie subestimate, precum terorismul, crima organizată, dar și cu provocări noi ca migrația ilegală sau atacurile cibernetice”, a afirmat doamna Yasmine Gouédard.

Conflictul Rusia-Ucraina, o amenințare uriașă la adresa României

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina pot avea un efect negativ asupa României, având în vedere că ”suntem statul cel mai apropiat de viitorul conflict”, notează Radu Tudor.

În contextul actual, când tensiunea dintre Rusia și Ucraina crește treptat, Radu Tudor trage un semnal de alarmă pentru cetățenii din țară. Este de interes maxim pentru România, proximitatea zonei ţării noastre faţă de zona de conflict este îngrijorătoare, a spus acesta.

Marți, Joe Biden şi Vladimir Putin au avut o discuție oficială despre acuzațiile de război făcute Rusiei, potrivit cărora armata rusească intenționează să invadeze teritoriul țării vecine din sud. Dialogul celor doi lideri de stat a durat două ore și a avut loc printr-o conferință video securizată.

Radu Tudor, analist militar, a comentat dialogul dintre președintele Statelor Unite ale Americii și președintele Rusiei. Acesta consideră că proximitatea teritoriului ţării noastre faţă de zona de conflict este îngrijorătoare și speră ca România să nu aibă de suferit.

„Cred că dialogul dintre preşedintele american Joe Biden şi preşedintele Rusiei Vladimir Putin este de interes maxim pentru România. Spun lucrul acesta pentru că în cazul în care Federația Rusă se va decide să invadeze din nou militar Ucraina, proximitatea zonei ţării noastre faţă de zona de conflict este, fără niciun fel de îndoială, îngrijorătoare. Suntem statul riveran al Mării Negre, membru NATO, cel mai apropiat de viitorul conflict. Sper ca acest dialog să reușească, sper ca România să nu aibe motive de îngrijorare, dar faptul că suntem la 300.000 de mile marine de Peninsula Crimeea anexată ilegal de Rusia.”, a spus acesta.

Ucraina: Va fi un masacru sângeros

Într-un interviu acordat pentru CNN, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov anunță că va avea loc un „masacru cu adevărat sângeros” dacă Rusia decide să invadeze Ucraina. Totodată, acesta a mai avertizat că „și rușii se vor întoarce în sicrie”, pe fondul îngrijorărilor cu privire la mișcările de trupe la granița țării. În același timp, Reznikov a ținut să facă un apel către președintele american Joe Biden, care urma să vorbească marți cu Vladimir Putin într-o videoconferință telefonică, să rămână ferm pe poziție împotriva Moscovei.

Potrivit acestuia, este nevoie de un răspuns răspicat pentru Putin pentru a se evita o adevărată tragedie.

„Dacă ar fi să-l consiliez pe președintele Biden, mi-ar plăcea să-i transmită mai răspicat lui Putin că nu ar trebui să existe niciun fel de linii roșii trasate de Kremlin. Linia roșie e aici, în Ucraina, iar lumea civilizată ar trebui să reacționeze imediat, fără ezitare”, a declarat Reznikov într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CNN.

De menționat este fatpul că o reacție în acest sens a veni și de la oficialii americani și occidentali, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la mobilizarea de forțe ruse la granița cu Ucraina. Secretarul de stat Antony Blinken declara săptămâna trecută că SUA „trebuie să se pregătească pentru toate situațiile”.