Se pregătesc pentru ce e mai rău! Anunț cutremurător despre ce urmează: „Au planuri inclusiv pentru operaționalizarea spitalelor”

Se pregătesc pentru ce e mai rău! Anunț cutremurător despre ce urmează: „Au planuri inclusiv pentru operaționalizarea spitalelor”

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 30 iulie 2021, 17:48

Numărul infectărilor cu noul coronavirus a crescut semnificativ în ultimele săptămâni atât în România cât și în Europa. În acest context, medicii se pregătesc deja de cel de-al patrulea val al pandemiei, având inclusiv planuri de rezervă.

Prefectul municipiului București, Alin Stoica, vine cu precizări de ultimă oră. Potrivit acestuia, medicii sunt pregătiți pentru valul patru, al pandemiei. În același timp, el a mai subliniat faptul că rata de vaccinare anti-covid este mai mare în cazul medicilor decât în rândul profesorilor, astfel că va exista o campanie de informare dedicată personalului medical.

Totodată, el a mai precizat că rata de vaccinare din rândul asistenților și a brancardierilor este aproape de 60%.

”Rata de vaccinare în rândul medicilor este destul de mare, de 90%. În rândul personalului sanitar – asistenți, brancardieri, infirmieri și așa mai departe, rata de vaccinare este mai mică, undeva la 60% și acolo trebuie insistat.

Dintre persoanele nevaccinate, cam 7% sunt medici. În rândul profesorilor rata de vaccinare este undeva spre 60% și sperăm că este în creștere”, spune prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Personalul medical, pregătit de cel de-al patrulea val 

În ceea ce privește pregătirile pentru cel de-al patrulea val al pandemiei, prefectul Capitalei susține că potrivit proiecțiilor specialiștilor, la mijlocul lunii septembrie din cele 1.600 de cazuri, jumătate vor proveni din regiunea București-Ilfov.

El a mai adăugat că acest număr mare de infectări va presupune introducerea unor restricții, adăugând că medicii sunt pregătiți pentru acest lucru.

Alin Stoica mai menționează că autoritățile se uită și la simplificarea procedurilor de operaționalizare, în contextul în care, în momentul de față, doar spitalul „Balș” este spital-COVID și dacă va fi nevoie ca și alte spitale să devină COVID, birografia trebuie simplificată.

”Medicii sunt pregătiți pentru valul patru. Au planuri inclusiv pentru operaționalizarea spitalelor. Ne uităm chiar la simplificarea procedurilor de operaționalizare, pentru că deocamdată doar „Balș” este spital-COVID și dacă va fi nevoie, în cazul în care va crește foarte mult numărul cazurilor, să treacă în regim COVID anumite spitale, bicrocrația să fie cât mai simplificată”, adaugă Stoica.

Totodată, prefectul Capitalei a mai afirmat că va exista o campanie de informare dedicată personalului medical.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.