Chris Hughes îl acuză pe Mark că ar favoriza „clic”-ul, sacrificând viața privată a oamenilor. Mai mult, cofondatorul susține că Guvernul american ar trebui să dezasambleze platforma social media.

Hughes vrea separarea Facebook de Instagram şi WhatsApp. Într-un articol publicat de The New York Times, acesta a declarat că „Este timpul pentru scindarea Facebook”.

Revolta vine din cauza puterii pe care o are Marck Zuckerberg prin cele trei rețele de socializare.

„Mark este o persoană bună. Dar sunt furios că această concentrare a lui pe creştere l-a făcut să sacrifice securitatea pentru clicuri”, a scris Hughes. „Sunt îngrijorat că Mark s-a înconjurat de o echipă care îi consolidează părerile şi nu i le contestă”, adaugă el.

Ce vrea Hughes?

Cofondatorul a cerut Comisiei Federale pentru Comerţ şi Departamentului de Justiţie să oblige Facebook să se separe de Instagram și WhatsApp. Aplicațiile ar putea fi cotate la bursă în viitorul apropiat. Mai mult, acesta solicită Guvernului să-i interzică lui Zuckerberg să facă noi achiziții.

„Mark Zuckerberg nu poate repara Facebook, dar guvernul nostru poate”, scrie el în articolul publicat.

„Aspectul cel mai problematic al puterii Facebook este controlul unilateral al lui Mark asupra discursului. Nu există precedent privind abilitatea lui de a monitoriza, organiza şi chiar cenzura conversaţii a două miliarde de oameni”, susține fostul partener al lui Zuckerberg.

Se creează o nouă agenţie federală care să reglementeze companiile de tehnologie?

Hughes solicită Congresului să creeze o nouă agenţie federală care să reglementeze companiile de tehnologie. Astfel, datele personale ale utilizatorilor ar fi protejate, iar discursul din social media ar fi controlat. Cofondatorul spune că Zuckerberg „a creat un Leviatan care elimină spiritul întreprinzător şi limitează alegerea consumatorilor”.

Fostul coleg al lui Mark şi-a vândut partea de Facebook în 2012. Momentan, acesta nu investeşte direct în nicio companie social media.

Facebook atrage atrage lunar 2,7 miliarde de utilizatori. Compania a raportat un profit de 2,43 miliarde de dolari în primul trimestru din 2019.

Te-ar putea interesa și: