Gabriela Firea a anunțat că din luna iulie, alocația pentru plasament crește cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se măresc de 5 ori.

„Copiii orfani și cei dați în grija statului de propriile familii au nevoie de tot sprijinul nostru. Am promis și ne ținem de cuvânt! Din luna iulie, alocația pentru plasament crește cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se măresc de 5 ori!”, a scris ministrul Familiei, pe pagina de Facebook.

Ea a precizat că această decizie a fost aprobată în ședința de Guvern, care a aprobat mărirea sumelor neschimbate, de altfel, de opt ani de zile.

Alocația de plasament a fost majorată cu aproximativ 50%

„Ieri, a fost o zi importantă pentru mine și ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Au fost aprobate în ședința Guvernului României majorări ale sumelor, neschimbate de opt ani, pentru copiii aflați în grija statului”, a comentat Firea.

Potrivit acesteia, pentru cei 35.000 de copii aflați în grija asistenților maternali, a rudelor, a altor persoane sau în servicii rezidențiale private, a fost majorată alocația de plasament, cu aproximativ 50%.

„Astfel, aceasta va ajunge de la 630 la 950 lei/lunar pentru copilul fără dizabilități și de la 945 la 1425 lei/lunar pentru copilul cu dizabilități. Noua sumă a alocației de plasament se va acorda începând cu luna iulie 2022.

Au crescut de cinci ori sumele pentru copiii din centrele rezidențiale

Am reușit majorarea, de cinci ori, a sumele alocate copiilor din centrele rezidențiale pentru cheltuielile personale, banii de buzunar. Din iulie, suma crește la 150 de lei. Până acum, cei 10.000 de copii primeau doar 28 de lei lunar, o nimica toată”, a mai spus Gabriela Firea.

Ea a precizat că au fost actualizate și sumele alocate copiilor aflați în aceste centre pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite sau manuale și jucării. Din luna iulie, pentru toate acestea se vor primi mai mulți bani.

„De asemenea, am actualizat și sumele alocate copiilor aflați în aceste centre pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite sau manuale și jucării. Din luna iulie, sumele sunt între 580 de lei și 1.338 lei, în funcție de vârstă, față de între 366 de lei și 844 de lei, cât erau până acum. Aceste sume nu au mai fost majorate de peste 8 ani”, a mai spus ministrul Familiei.

Amintim că alocația lunară de plasament este acordată fiecărui copil care se află în plasament la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.