Maşini confiscate în România. Ce conducători auto sunt vizaţi de noua propunere legislativă?

Se confiscă mașina pe loc! Maşinile acestor români trebuie confiscate. A spus-o cu subiect şi predicat un important ministru din Guvern, care este de acord cu modificarea legii în acest sens.

Legislaţia în cauză este Codul Silvic, iar ministrul Mediului, Mircea Fechet, îşi doreşte ca autovehiculele cu care sunt prinşi hoţii de lemne să poată fi confiscate.

El spune că asta este cu adevărat o metodă eficientă pentru a descuraja furtul de lemne, nu interzicerea accesului oamenilor în pădure.

„Metoda cea mai eficientă prin care descurajăm furtul de lemne nu e cea prin care nu lăsăm cetăţenii să se plimbe prin pădure, ci cea de confiscare a mijlocului de transport cu care se fură masa lemnoasă”, a afirmat Mircea Fechet.

Se confiscă mașina pe loc! Este o legislaţie complicată, care afectează 100.000 de locuri de muncă. Însă trebuie să se asigure neapărat un echilibru între interesele tuturor:

  • societate civilă,
  • organizaţii neguvernamentale,
  • sindicate,
  • proprietari de pădure, fie că vorbim despre păduri private sau din domeniul public al statului.
lemne taieri defrisari
Pedepse mai aspre pentru hoţii de lemne / SURSA FOTO: Inquam Photos, Casian Mitu

„Datoria noastră este sa ne asigurăm că prin acest Cod silvic descurajăm hoţii de lemne. Conflictul de interese este un alt element de noutate.

Cred că miza acestui Cod Silvic este de a asigura un echilibru între interesele fiecărei entităţi, fie că vorbim de societate civilă, organizaţii neguvernamentale, sindicate, proprietari de pădure, pădure privată sau pădure din domeniul public al statului român.

Mă bucur că participă activ la dezbateri şi reprezentanţii industriei, pentru că discutăm despre 100 de mii de locuri de muncă influenţate de deciziile luate aici”, a mai precizat ministrul liberal al Mediului.

Comisiile din Senat dezbat în prezent forma viitorului Cod Silvic din România

Se confiscă mașina pe loc! Reamintim că proiectul privind noul Cod Silvic se află în prezent la Senat, unde este dezbătut de comisiile de specialitate. Sunt trecute în el mai multe măsuri ce vizează stoparea exploatării ilegale a lemnelor din păduri. Spre exemplu, drumurile forestiere vor putea fi supravegheate video.

Întreaga comisie ar trebui să îşi asume anumite prevederi, indiferent de partidul politic care le-a propus, mai spune Fechet.

Propunerea privind confiscarea maşinilor vine de la USR, care îşi doreşte să se aplice acelaşi sistem ca şi în cazul celor care sunt prinşi aruncând deşeuri în natură.

„Confiscarea mijloacelor de transport pentru hoți, accesul liber la păduri, mi-aș dori foarte mult ca aceste amendamente să nu fie nici ale ministerului, nici ale vreunui partid politic, cele pe care cădem cu toții de acord să fie asumate de întreaga comisie”, este poziţia transmisă de ministrul Mediului.