Fostul senator Sorin Ilieșiu a făcut un apel pentru ca fostul președinte Ion Iliescu să fie pus sub acuzare pentru presupuse crime de înaltă trădare împotriva României și a poporului român. Demersul public îi este înaintat premierului Marcel Ciolacu, președintele PSD.

În, solicitare Sorin Ilieșiu menționează că îi scrie liderului PSD în calitate de prim-vicepreședinte al Senatului AUR, partid cu care am colaborat începând din anul 2006.

„Subliniez că George Simion a semnat Apelul către criminali pe care l-am scris în anul 2010. Apelul a fost adresat colegului dvs Ion Iliescu și celorlalți autori ai genocidului fratricid din 22-30 decembrie 1989. Adresanții au ignorat Apelul, dar nu l-am scris degeaba având în vedere că multe din ideile Apelului au fost preluate de procurorul Cătălin Ranco Piţu, autorul rechizitoriului prin care Ion Iliescu și ceilalți inculpați au fost trimiși în judecată”, se arată în apel.

Ilieșiu îi cere lui Ciolacu să recitească „Apelul către criminali”

Sorin Ilieșiu îi sugerează lui Marcel Ciolacu să recitească Apelul și să reflecteze asupra participării sale la „revoluția” de la Buzău din 22-30 decembrie 1989. El a prezentat pe larg textul „Apelului către criminali”, așa cum a fost el publicat în 23 mai 2010.

„Căiţi-vă măcar după 20 de ani! Aţi comis, fără vreo remuşcare, crime în serie. Crime istorice. Inclusiv un genocid şi un fratricid. Aţi ucis România euforică abia născută. În seara de 22 decembrie 1989 aţi proslăvit comunismul de la tribuna revoluţiei anticomuniste. În replică, sutele de mii de oameni care l-au izgonit pe Ceauşescu au scandat: «Jos comunismul!» şi «Fără comunişti!». După câteva minute, pentru a vă salva şi pentru a uzurpa puterea, aţi declanşat genocidul neocomunist şi aţi transformat revoluţia anticomunistă în contrarevoluţie neocomunistă. Apoi v-aţi preschimbat «certificatul» de contrarevoluţionar în cel de revoluţionar”, se preciează în text.

Conform autorului, a fost apreciat „fratricidul ca fiind cea mai înaltă virtute”, fiind desemnați miniştri pe „dirijorii masacrului de la Timişoara” (Stănculescu şi Chiţac). Ilieșiu acuză că aceștia au fost răsplătiți cu gradul de general.

Marcel Ciolacu, deficitul bugetar
SURSA FOTO: Dreamstime

Ion Iliescu, acuzat că a sacrificat România

Sorin Ilieșiu susține că a fost cumpărată tăcerea martorilor. Ion Iliescu este acuzat că pe cei care nu a putut să îi cumpere, i-a eliminat. În plus, pentru a evita judecata, a vândut aproape la nimic tot ce se putea vinde din România, inclusiv România însăși. Acesta continuă seria acuzațiilor împotriva fostului președinte al României. El susține că sistemul judiciar a fost corupt pentru a a închide ochii în fața crimelor iar țara  fost transformată în paradisul infractorilor.

„Aţi sacrificat România şi poporul român. Sunteţi vinovaţi şi pentru paricid. V-aţi omorât părinţii adoptivi, Nicolae şi Elena Ceauşescu. Dar nu aţi trădat comunismul. L-aţi salvat prin genocid şi l-aţi mascat în criptocomunism”, a spus acesta.

Ion Iliescu este acuzat că ar fi comis – fără vreo remuşcare – crime istorice, crime în serie. El este comparat cu Stalin, fiind învinovățit că a recurs la genocid împotriva propriului popor.

Se cere condamnarea fostului președinte

În contextul tuturor celor expuse, fostul senator îi cere lui Ciolacu să îl pună pe Ion Iliescu sub acuzare. Astfel, fostul președinte ar trebui urmărit pentru crime de Înaltă Trădare a României și a poporului român. Acesta enumeră motivele pentru care Ion Iliescu trebuie judecat în procedură de urgență.

Primul motiv este legat de subminarea revoluției anticomuniste din decembrie 1989 și preschimbarea ei, conform Rechizitoriului, în contrarevoluție neocomunistă filosovietică. A doua crimă de Înaltă Trădare înfăptuită de Ion Iliescu este genocidul fratricid cu 857 de morți. Este vorba de cel din perioada 22-30 decembrie 1989. În acest sens, Ilieșiu oferă citate din Rechizitoriul publicat în 29 iulie 2022. El oferă o serie de argumente desprinse din acest document.

Apel categoric către liderul PSD

În final, acesta îl întreabă pe Marcel Ciolacu de ce nu își face „datoria de a nu permite distorsionarea faptelor trecutului și de a promova adevărul istoric”.

„Adică de ce nu spuneți adevărul că Ion Iliescu este responsabil pentru „victimele inocente” înregistrate în perioada 22-30 decembrie 1989: 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate şi 409 cazuri de suferinţe mari, conform Rechizitoriul pe care, evident, l-ați citit și recitit în calitate de revoluționar și de coleg al inculpatului”, a spus acesta.

În plus, Ilieșiu aduce în atenție afirmațiile făcute de liderul PSD la adresa lui Ion Iliescu. Conform lui Ciolacu, fostul președinte a reprezentat un simbol și pentru PSD și pentru România. În plus, acesta ar fi susținut că democrația în România există, în principal, datorită lui Ion Iliescu.

În final, reprezentantul AUR întreabă dacă mai există șanse ca Iliescu să fie pus sub acuzare.