Deputatul PNL pentru Diaspora a explicat că participă la mai multe discuții cu românii din Diaspora, în intervalul 20-30 iulie. Potrivit explicației oferite de Valentin Făgărăşia, scopul acestei activități este să afle, direct de la oameni, care sunt cele mai grele provocări cu care se confruntă peste hotare.

Românii se confruntă cu mai multe provocări peste hotare

„Timp de zece zile, în perioada 20-30 iulie, mă întâlnesc cu românii din Italia, de la Torino şi până la Trieste, de la Bologna şi până la Milano. Fac acest lucru de peste 30 de ani de zile, pentru a afla, direct de la oameni, care sunt cele mai grele provocări cu care se confruntă peste hotare.

Toate comunităţile de români mi-au sesizat necesitatea îmbunătăţirii serviciilor consulare, debirocratizarea relaţiei cu autorităţile de muncă din România şi necesitatea creşterii protecţiei copiilor şi familiilor lăsate acasă, în ţară. De asemenea, nu puţini sunt cei care mi-au reclamat abuzurile la care sunt supuşi lucrătorii români de unii angajatori din străinătate”, a transmis deputatul PNL într-un comunicat.

Vrea să elimine procedurile birocratice care tergiversează dosarele de pensie

De asemenea, deputatul a explicat că le-a dat asigurări că va acţiona astfel încât legea pentru digitalizarea serviciilor consulare şi eliberarea la distanţă să fie adoptată imediat ce Parlamentul îşi reia lucrările în luna septembrie.

„Am prezentat românilor şi alte proiecte pe care le-am adoptat deja sau urmează să fie adoptate privind protecţia copiilor care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, privind facilităţile temporare pentru cei care vor să se întoarcă în ţară ca angajaţi sau antreprenori, privind măsurile pentru susţinerea reintegrării copiilor în sistemul naţional de învăţământ. Ştiu că mai sunt încă foarte multe de făcut pentru cei peste 4,5 milioane de români care muncesc în străinătate şi susţin familiile lor de acasă, din România. Ştiu foarte bine cât de greu le este, pentru că am fost şi sunt unul dintre ei.

Îmi propun ca, la întoarcerea în ţară, să stabilesc parteneriate ferme cu Ministerul Afacerilor Interne pentru a stopa abuzurile asupra românilor din afara graniţelor ţării, cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru a ameliora condiţiile pentru lucrătorilor români din străinătate, cu Ministerul Familiei pentru a creşte protecţia minorilor şi cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru a elimina procedurile birocratice care tergiversează dosarele de pensie. Când vorbim despre românii din diaspora, vorbim despre aproape un sfert din poporul român, fiecare român fiind îndreptăţit să aibă parte de protecţia şi sprijinul statului român”,  a completat Valentin Făgărăşian.