Măsura ar putea intra în viguare începând cu data de 15 martie 2019, și vizează în special autovehiculele care sunt încadrate în clasa de poluare 1, 2 sau care nu sunt încadrate în nicio clasă de poluare.

 Proiectul de hotărâre iniţiat de consilierul municipal Lucian Iliescu (PMP) mai prevede ca, din anul 2022, circulaţia acestor maşini să fie interzisă pe întreg teritoriul Capitalei, indiferent dacă acestea sunt înmatriculate sau nu în Bucureşti.  În fine, din 2022 va fi interzisă circulaţia maşinilor Euro 3 şi Euro 4 prin centrul Bucureştiului, urmând ca interdicţia să se generalizeze la nivelul  întregului teritoriu al Capitalei în 2025.

Conform proiectului vor fi scutite de la această restricţie: autovehiculele îndreptăţite să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, autovehiculele care efectuează transport în comun, ambulanţele, ale celor care îndeplinesc sarcini publice, transportă alimente, respectiv autovehiculele de depanare sau de transport vehicule care au girofaruri galbene. T

De asemenea, vor avea parte de scutiri și autovehiculele diplomaţilor, militare, autovehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor şi carele TV, se mai arată în proiect. 

Pentru nerespectarea prevederilor ar urma să constituie contravenţie, fiind sancţionată cu amendă de la 500 la 2.000 de lei, se mai arată în proiect. 

“Dacă nu facem nimic în privinţa poluării o să ajungem să ne sufocăm”, a declarat Lucian Iliescu, inițiatorul proiectului pentru adevărul.ro

Proiectul a fost  depus la registratura Primăriei Capitalei, urmând ca în cel mai scurt timp să intre în dezbatere publică.

Te-ar putea interesa și: