Deocamdată, incapacitatea de plată se manifestă parţial doar la nivelul Guvernului, fiind trimişi acasă peste 800.000 de funcţionari şi păstrat doar personalul necesar câtorva servicii strategice, precum armata, spitalele sau controlorii de trafic aerian.  Chiar dacă observatorii pieţei americani văd în prezent o probabilitate redusă ca SUA să intre în incapacitate de plată la nivel naţional, în cazul în care acest scenariu s-ar adeveri, care este riscul ca principalii creditori ai naţiunii să renunţe la obligaţiunile de stat care formează datoria externă a SUA?

„Noi nu credem că Japonia şi China vor vinde cantităţi semnificative din obligaţiunile emise de Trezoreria SUA. Aceste participaţii s-au constituit ca parte a programelor lor de diversificare a rezervelor valutare şi este puţin probabil să îşi deregleze fluxurile“, a declarat David Forrester, senior vice president, G10 FX Strategy în cadrul Macquarie.

„O astfel de acţiune ar conduce la vânzări în panică din partea altor investitori şi ar genera pierderi şi mai mari pentru China şi Japonia“, a adăugat acesta.

China şi Japonia deţineau în iulie 1.280 mld. dolari şi respectiv 1.140 mld. dolari sub formă de obligaţiuni emise de Trezoreria SUA, potrivit datelor Trezoreriei americane. Astfel, o scădere a preţului obligaţiunilor guvernamentale americane ar şterge valoarea rezervelor lor.

„Deşi adoptarea unui program de vânzare ar fi un mijloc adecvat prin care Japonia şi China şi-ar putea exprima nemulţumirea, o asemenea măsură este contraproductivă pentru aceste ţări“, spune Timothy Riddell, head of global markets research pe Asia la ANZ.

În eventualitatea intrării în incapacitate de plată, managerii rezervelor japoneze şi chineze sunt susceptibili de a aloca mai puţine rezerve datoriei guvernamentale a SUA din acel punct înainte, spun experţii.

„Vom vedea avertismente dure din partea Japoniei şi Chinei şi ar afecta planurile de investiţii viitoare. Dar, deocamdată, sunt într-o poziţie dificilă“, a declarat Mitul Kotecha, head of global foreign-exchange strategy la Credit Agricole.
Săptămâna aceasta, atât factorii de deciziei chinezi, cât şi cei japonezi, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de impasul în care s-a ajuns cu plafonul de îndatorare. „SUA trebuie să evite situaţia în care să nu mai poată plăti [pentru datoria sa] şi indicele său triplu A să se prăbuşească dintr-o dată… în caz că acest lucru se întâmplă, SUA ar intra într-o criză fiscală“, a declarat marţi ministrul de finanţe japonez Taro Aso.

Presupunând că nu se va ajunge la o soluţie în legătură cu limita datoriei, Riddell spune că pieţele europene şi japoneze de obligaţiuni ar putea fi câştigătoare, în sensul că investitorii vor muta o parte din bani dinspre obligaţiunile americane spre cele europene şi japoneze. Astfel, ţările europene şi Japonia ar putea beneficia de costuri de împrumut în scădere.

„După ce Banca Centrală Europeană a blocat eventualele derapaje pentru a preveni dispariţia euro, Europa se bucură de stabilitate şi de un interes în creştere“, spune acesta.

<object id="cnbcplayer" height="380" width="400" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" codebase="http://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=9,0,0,0" > <param name="type" value="application/x-shockwave-flash"/> <param name="allowfullscreen" value="true"/> <param name="allowscriptaccess" value="always"/> <param name="quality" value="best"/> <param name="scale" value="noscale" /> <param name="wmode" value="transparent"/> <param name="bgcolor" value="#000000"/> <param name="salign" value="lt"/> <param name="flashVars" value="startTime=000"/> <param name="flashVars" value="endTime=000"/> <param name="movie" value="http://plus.cnbc.com/rssvideosearch/action/player/id/3000205556/code/cnbcplayershare" /> <embed name="cnbcplayer" PLUGINSPAGE="http://www.macromedia.com/go/getflashplayer" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" bgcolor="#000000" height="380" width="400" quality="best" wmode="transparent" scale="noscale" salign="lt" src="http://plus.cnbc.com/rssvideosearch/action/player/id/3000205556/code/cnbcplayershare" type="application/x-shockwave-flash" /></object>

SURSA: CNBC