Scandalos! Prețurile restaurantului Camerei Deputaților, făcute publice! Până şi studenţii plătesc mai mult la cantine
Lista cu prețurile restaurantului Camerei Deputaților a apărut în spațiul public. Luând în considerare salariile acestora, deputații mănâncă aproape gratis la restaurant. Până şi studenţii par să plătească mai mult în cantinele studenţeşti decât plătesc aleşii statului în Parlament.
Lista apărută pe observatorulph.ro, prezintă prețurile pe care deputații le-au avut de plătit joi, 13 februarie, dacă voiau să mănânce.
Primul și al doilea fel de mâncare
Astfel pentru supe, ciorbe sau creme, deputații au plătit între 2.70 și 8.05 lei.
Pentru masa caldă prețurile variază între 2.88 lei și 11.81 lei, acesta din urmă fiind cel mai scump produs pe care îl pot cumpăra de la restaurant. Pentru o pulpă de porc la tavă, deputații plătesc 5.77 lei.
Garniturile și pâinea, cele mai ieftine
La categoria garnituri se află două feluri de mâncare: pilaf țărănesc – 2.39 lei și morcov parizian sote – 1.83 lei. Pâinea costă 0.63 lei/bucată.
Salatele, cel mai divers fel de mâncare
Potrivit listei, deputații pot alege dintre 10 feluri de salate care au prețuri între 2.39 lei și 5.61 lei.

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.