Alimente mai scumpe la raft! Creșteri uluitoare ale prețurilor

Alimente mai scumpe la raft! Creșteri uluitoare ale prețurilor
Publicat de Corina Chiriac la 13 februarie 2020, 15:45

Institutul Național de Statistică a publicat joi date potrivit cărora românii au plătit mai mult, în luna ianuarie, pentru alimente dar și pentru anumite servicii.

Prețurile alimentelor

În luna ianuarie, românii au găsit prețuri mai scumpe la raft pentru legume și pentru conservele de legume. Prețul a fost în creștere cu 3 procente. Fructele au înregistrat și ele o creștere de 2.81 procente în timp ce carnea de porc a avut o creștere de 1.78 procente.

În ianuarie 2020, alimentele au fost mai scumpe cu 0.41 puncte procentuale.

Prețurile serviciilor

Transportul aerian a înregistrat o creștere de 50.3 procente în timp ce și prețul transportul interurban a fost majorat cu 1.44 procente. Serviciile poștale au avut tarife în creștere cu 7.40 procente.

În ianuarie 2020, serviciile au fost mai scumpe cu 0.43 puncte procentuale.

Prețurile sectorului nealimentar

Tutunul și țigările au fost majorate cu 1.63 de procente iar prețul combustibililor a scăzut cu 2.1 procente.

Față de decembrie 2019, prețurile în sectorul nealimentar ai crescut cu 0.02 puncte procentuale.

Preţurile de consum în luna ianuarie 2020 comparativ cu luna decembrie 2019 au crescut cu 0,4%.

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru 2020 la 3%, de la 3,1%, cât era estimarea anterioară, a anunţat, marţi, guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.