Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Business

Scandal la Tokyo. Se încearcă blocarea exporturilor țării noastre către Japonia. Ce interese ar fi la mijloc

Autor: | | -1 Comentarii | 1100 Vizualizari

Sub titlul, „Cum să faci rău României în Japonia, vrând să dai impresia că faci bine”, jurnalistul Alexandru Căutiș povestește un episod halucinant care a avut loc la Tokyo săptămâna trecută.

Vorbind despre exporturi, principalul motor de creştere al unei  ţări, Căutiş arată cum două ONG-uri, vrând să promoveze o temă extrem de populară în România, cea împotriva defrişărilor ilegale, se lasă în realitate atrase în extrema cealaltă, promovând o abstinenţă industrială totală: 

Suntem un popor al extremelor. Ani la rând, după Revoluţie, s-au tăiat păduri cu frenezie de sinucigaş. Apoi, inspiraţi de bunele maniere europene, s-a produs opusul, un tsunami de ură faţă de industria lemnului, tsunami care a inundat prin reţelele de socializare minţile românilor, obişnuite din comunism să repete mecanic lozinci.”

Două ONG-uri, printre care şi asociaţia românească Declic, au organizat săptămâna trecută o întâlnire cu importatorii niponi de lemn, încercând să-i convingă să nu mai importe materia primă din România. Fără a încerca să implice reprezentanţi ai autorităţilor române, fără a prezenta date oficiale, reprezentanţii celor două ong-uri s-au avântat într-o acţiune în care datele oficiale au fost înlocuite cu lozinci şi metafore fără acoperire practică.

„Nu au fost anunţate deloc autorităţile române deşi tema, lemnul obţinut ilegal, necesita prezentarea de date oficiale. Nici măcar ambasada României la Tokyo nu a fost înştiinţată de faptul că importatorii niponi de lemn românesc sunt invitaţi la un seminar în care tema este de tipul „hoţia din România ajunge în Japonia” (...)  cele două ONG-uri nu au prezentat absolut nicio dovadă, niciuna, că în Japonia ar ajunge lemn tăiat ilegal în România! Dacă ar fi avut aceste dovezi le-ar fi prezentat mai întâi autorităţilor române şi ar fi cerut un punct de vedere al acestora, pentru ca apoi să vină să prezinte la Tokyo şi dovezile furtului, şi punctul de vedere oficial al autorităţilor române legat de acel furt. Neavând astfel de dovezi, că din România se exportă în Japonia lemn extras ilegal, ONG-urile au uzat de manipulări tip Gâdea&Co, melanj de imagini cu comentarii lacrimogene,” susţine Alexandru Căutiş. 

Însă abia din acest punct povestea începe să capete valenţele unei piese de teatru absurd. Asta pentru că la eveniment a fost prezent şi Valeriu-Norocel Nicolescu, profesor doctor în silvicultură, care, prezentând date oficiale, se poziţiona automat în contradicţie cu sloganurile ridicate la rang de adevăr absolut de către cele două ong-uri. Reprezentanţii non-guvernamentali nu s-au lăsat mai prejos şi au recurs la întreruperea intervenţiei profesorului.

 

„M-am întrebat, ascultând aşa-zisa conferinţă, cine a plătit pentru ca o astfel de prezentare jenantă să fie adusă în faţa unui auditoriu educat,” susţine profesorul Valeriu-Norocel Nicolescu.

În continuare, vă prezentăm concluziile pe care profesorul doctor în silvicultură le-a oferit jurnalistului Alexandru Căutiş:

„EIA, în prezentarea lui David Gehl, a arătat România ca un pol al corupţiei, deşi poziţia ţării noastre în clasamentul mondial realizat de Transparency International pentru anul 2018 este 61 din 180 de ţări analizate. Numeroase date, gen suprafaţa de pădure „pierdută” în ţara noastră între 2000 şi 2014, ponderea pădurilor virgine de la noi în plan european, compoziţia pădurilor româneşti, cauzele şi mecanismele exploatărilor forestiere ilegale etc, NU au nici o bază ştiinţifică sau legală. Iar când pui în gura Guvernului României date niciodată spuse, ori foloseşti imagini silvice tendenţioase pentru a-ţi susţine un punct de vedere „ţintit”, ce faci se numeşte fals şi uz de fals. În plus, dacă citeşti, în prezentarea făcută, că sistemele de certificare forestieră (FSC şi PEFC) utilizate la nivel mondial, înclusiv în România (FSC), sunt ineficiente, iar sistemul PEFC este „complet ineficace ca un indicator al legalităţii”, te întrebi cât de idioţi sunt cei care şi-au certificat pădurile pe glob, de ordinul a peste 440 milioane hectare. Și, pentru că este important, pentru EIA, ca eşafodajul de încredere al UE să fie complet contestat, se afirmă, fără vreo dovadă solidă, că nici Regulamentul european 995/2010, aplicat şi la noi prin intermediul sistemului informaţional integrat SUMAL, de urmărire a materialelor lemnoase, NU asigură ceea ce s-a urmărit…

Conferinţa Declic, ale cărui puncte de vedere au fost prezentate de Antoniu Bumb, este o ruşine, care loveşte fără vreun motiv real în imaginea României în străinătate, şi aşa şifonată din diverse raţiuni. Să prezinţi, ca şi zonă specific rurală săracă a ţării, o şatră de romi, şi să NU incluzi în prezentare decât un slide legat, în vreun fel, de tematica anunţată, şi care să nu aibă nici un suport faptic real, iar în rest să te prezinţi ca un protestatar de profesie, venind dintr-o ţară cu o „cultură a protestului”, este penibil. Pentru Declic, în România, problemele populaţiei rurale, legate de lemnul de foc, pe care îl transportă cu căruţa sau cu barca (!), se datorează industriei de prelucrare a lemnului – aşa da! Iar pădurile virgine şi cvasivirgine, care sunt integral protejate legal în spaţiul ţării noastre, se taie, după Declic, fără probleme, pentru a alimenta marii consumatori de lemn şi a sărăci şi mai mult populaţia rurală, lipsită de acces la resursa lemnoasă. M-am întrebat, ascultând aşa-zisa conferinţă, cine a plătit pentru ca o astfel de  prezentare jenantă să fie adusă în faţa unui auditoriu educat, corect, serios, aşa cum a fost cel nipon… Ar fi multe de spus – după un astfel de seminar, rămâi cu un gust amar şi te întrebi doar dacă încercările pentru eliminarea unor actori majori de pe o piaţă oarecare – lemn, gaz natural, cărbune, petrol etc -, au avut, au sau vor avea vreodată în spate un gram de moralitat,” se întreabă profesorul Valeriu-Norocel Nicolescu.

 

În final, jurnalistul Alexandru Căutiş face şi o solicitare reprezentanţilor ONG-ului Declic, cărora le propune să îi ofere, spre publicare, date concrete despre faptul că în Japonia se exportă lemn ilegal extras din România. 

„De asemenea, să ne transmită dacă printre ţările care ar putea exporta lemn în Japonia în locul României, cum ar veni, lemn legal extras din pădurile respectivelor ţări,se numără şi SUA. Acest detaliu l-ar putea afla ONG-ul românesc fix de la ONG-ul americănesc, partener la denigrarea României la Tokyo. Nu se poate să nu ştie ONG-ul americănesc dacă industria lemnului din SUA arde de nerăbdare  să ia locul pe piaţa japoneză industriei lemnului din România,” conchide Alexandru Căutiş.

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Cancan

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.