Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, reacționează dur după decizia CCR privind dublarea alocațiilor. Acesta atenționează CCR că alocațiile nu pot fi dublate fără să existe o sursă de bani, sursă care trebuie să apară în legea votată în Parlament. Mai mult, Cîțu dă de pământ și cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe care îl acuză de șantaj.

„Marcel Ciolacu, acum din întâmplare în funcția de Președinte al Camerei Deputaților, ȘANTAJEAZĂ public guvernul României!

Din funcția de Președinte al CD, Marcel Ciolacu, cere guvernului să nu respecte Constituția României.

Cât tupeu. Câtă ipocrizie.

Întârzie voit legea care salvează vieți în Romania sub pretextul că încalcă drepturi fundamentale ale romanilor iar în același timp santajeaza în cel mai mizerabil mod guvernul României.

Tupeul socialiștilor este fară margini.

Amenință public- ori dublați alocațiile ori vă “mătur”.

SANTAJ pe față”, scrie Florin Cîțu pe Facebook.

Socialiștii trebuie să le ceară scuze românilor

„Credeți că Președintele CCR vă ieși public să-i spună că împinge guvernul la nerespectarea Constituției? Niciodată. “misery loves company

Constituția României este foarte CLARĂ când vine vorba de bugetul public.

Art. 138 – Bugetul public naţional
(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Legea trecuta prin Parlament, cu votul lui Ciolacu, NU ARE STABILITĂ sursa de finanțare. Punct. Nu mai exista discuții aici.

Socialiștii trebuie să-și asume public că au votat o lege NECONSTITUTIONALA și să le ceara scuze românilor penntru că i-au mințit.

Rămâne o singura întrebare: care este pedeapsa pentru cel care ȘANTAJEAZĂ public guvernul României?”, a conchis ministrul Finanțelor.