Este o săptămână critică pentru testarea forței recentei redresări a dolarului SUA, căci valul comentariilor Fed a pus în mod clar bazele unei creșteri a dobânzii în vară, fie la ședința FOMC din iunie, fie la cea din iulie.

Retorica Fed – promovând perspectivele de creștere a dobânzilor de două sau chiar trei ori anul acesta – a fost în mod clar coordonată și gândită să ducă așteptările pieței mai sus în ce privește creșterea dobânzilor. Fed-ul a făcut asta pentru că vrea să aibă luxul de a acționa asupra dobânzilor fără a surprinde excesiv piața cu o atitudine mai agresivă – crezând că e mai bine să promoveze posibilele creșteri și apoi să lege acel potențial cu calitatea datelor ulterioare. Această dependență de date, în acest caz, face ca publicarea datelor cheie din SUA din această săptămână să genereze, cel mai probabil, o volatilitate pe termen scurt pe măsură ce piața își schimbă cursul în… iunie, iulie sau septembrie – chiar creșteri în iunie și septembrie dacă datele din SUA chiar produc o accelerare în această săptămână pentru ciclul datelor din iunie.

Dar, în timp ce dezbaterea legată de creșterea dobânzilor de către Fed a dominat presa și poate domină acțiunea de la o oră la late pe piețele valutare, un alt eveniment interesant din ultima săptămână a fost aparenta declarație a pieței că nu-i e teamă de Fed. Când oficialii Fed au început să-și laude perspectiva mai agresivă, acum două săptămâni, apetitul global pentru risc a fost intimidat până la supunere, în timp ce valutele de pe piețele emergente și piețele de capital s-au prăbușit profund, așa cum au fost atât de bine antrenate să o facă la fiecare apariție a unui gest agresiv al Fed sau a întăririi USD, începând de la „criza de nervi” din mai 2013, când președintele Fed, Chairman Bernanke, abia dacă a menționat ideea că într-o zi Fed va începe să încetinească ritmul în care continuă să-și extindă bilanțul prin diminuarea progresivă a achiziționării activelor. Dar, săptămâna trecută, piețele globale și-au revenit puternic din spaima anterioară, iar indicele american S&P 500 este chiar la vreo două procente distanță de maximele din toate timpurile. Indicele mondial MSCI, chiar și cel exprimat în USD, a recuperat un impresionant 2% săptămâna trecută.

Ce înseamnă acest lucru? Investitorii au fost convinși în câteva momente în acest an că până și creșterea dobânzii din decembrie anul trecut a fost prea greu de digerat pentru piețele globale. Acum auzim Fed-ul vorbind în mod explicit de două sau chiar trei creșteri și totuși piețele de active percep prețuri mai mari? Poate toate acestea conduc către ideea că dacă dobânda cheie a Fed este 0,5% sau 1,00% nici măcar nu mai contează și că condițiile globale monetare, având în vedere tipărirea masivă de bani ce continuă din partea Băncii Japoniei și a Băncii Centrale Europene și proaspetele stimulente din China, rămân hiper-stimulative. Dacă așa stau lucrurile, Fed-ul poate descoperi brusc că se află mult în urma curbei decât în fața ei pe măsură ce piețele de active trec printr-o creștere, nu printr-o scădere.

Ce înseamnă toate lucrurile acestea pentru dolarul SUA este discutabil. Susținătorii dolarului puternic pot indica cum discuția recentă a Fed despre creșterea dobânzii a schimbat spread-urile dobânzii în favoarea dolarului SUA, atunci când comparăm dobânzile SUA pe termen scurt cu cele ale restului valutelor importante. În cele din urmă, dobânzile pe termen scurt se vor depărta în curând de nivelurile negative în Japonia și Europa, iar țări precum Australia și Noua Zeelandă se află într-un ciclu de tăiere a dobânzilor pentru a absorbi daunele făcute de căderea prețurilor mărfurilor și de preocupările legate de încetinirea ritmului în China.

Pentru ca dolarul SUA să găsească o susținere mai profundă și fundamentală într-un mediu de creștere a dobânzii, Fed-ul trebuie să devină și mai agresiv, iar dobânzile americane pe termen lung trebuie să crească și ele – și mai rapid decât crește inflația.