Producătorul francez de zahăr Tereos a anunţat miercuri că doi investitori români vor prelua activităţile sale din România, pe care intenţiona să le închidă. Cumpărătorii sunt Mihaela Neagu şi Mihail-Daniel Matache, doi investitori în sectorul de agri-food din România. Tranzacţia ar urma să se finalizeze în cursul săptămânii următoare, a adăugat Tereos, transmite Reuters.

S-a vândut fabrica de zahăr de la Luduș

Neagu declarat că nu intenționează să elimine locuri de muncă și că va începe negocierile cu fermierii în zilele următoare, în condițiile în care urmează să fie contractată sfecla de zahăr pentru campania din toamna anului 2023.

Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită, dar este vehiculată în piață suma de 70 milioane de euro.

Grupul francez Tereos, al doilea mare producător de zahăr din lume în funcţie de volumul producţiei, a cumpărat fosta fabrică Zahărul Luduş (Mureş) în 2012 însă această unitate a înregistrat pierderi în fiecare an după 2014.

Mihaela Neagu este şi director general al firmei care a cumpărat anul trecut majoritatea activelor fabricii de zahăr Bod (jud. Braşov). Este vorba despre terenuri, locuinţe pentru angajaţi, dispensar, iar la finalul anului 2022 au repornit activitatea., mai precizează sursa citată.

Fermierii nu au găsit finanțare sau ajutor din partea statului

Amintim că, în luna octombrie a anului trecut, Tereos a anunțat că a ajuns la un acord cu un grup de fermieri români pentru a-și vinde fabrica, una dintre ultimele fabrici de prelucrare a zahărului din țară.

„Fermierii nu au găsit finanțare și nici sprijin din partea statului, așa că ne reluasem planurile de închidere a fabricii când cei doi investitori au venit cu o ofertă”, a declarat un purtător de cuvânt al Tereos.

De menționat că, statul s-a arătat interesat anul trecut să achiziționeze fabrica de zahăr. De altfel, potrivit ministrului Agriculturii de la acea vreme, Adrian Chesnoiu, fusese constituită o echipă de negociere pentru achiziționarea fabricii de zahăr de la Luduş.

Mai mult, ministrul a avut și o întrevedere oficială cu managementul companiei Tereos România pentru a prezenta echipa de negociere constituită prin ordin de ministru la nivelul MADR şi pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii.

Fabrica din județul Mureș producea anual aproape 65.000 de tone de zahăr sub diferite forme și are peste 150 de angajați și contracte cu peste 300 de cultivatori de sfeclă de zahăr.

În 2021, ultimul an pentru care există date disponibile, România a importat zahăr şi produse zaharoase în valoare 337 milioane de euro, cu aproape 70 de milioane de euro mai mult decât în anul anterior, conform datelor de la INS. Consumul de zahăr a fost de 25,5 kg/cap de locuitor în 2020, ultimul an pentru care există date disponibile, ceea ce înseamnă un consum total de circa 500.000 de tone de zahăr.