S-a detonat bomba pensiilor în România! Anunț cumplit de la vârful BNR: Nu respectă niciun criteriu

S-a detonat bomba pensiilor în România! Anunț cumplit de la vârful BNR: Nu respectă niciun criteriu

Sursă: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 25 ianuarie 2023, 23:12

Un înalt oficial din cadrul Băncii Naţionale a comentat pe marginea unui anumit tip de pensii. Aceste venituri au făcut mare vâlvă în România în ultimele luni, însă situaţia riscă să ajungă infinit mai gravă în următorii doi-trei ani, avertizează acesta.

Este vestea momentului cu privire la acest tip de pensii, venită chiar de la vârful Băncii Naţionale a României.

Un director din cadrul BNR a detonat bomba pensiilor: Nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori

Directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR, Eugen Rădulescu, a lansat un avertisment cu privire la pensiile speciale ce sunt plătite în ţara noastră.

Acest tip de pensii ar putea ajunge, în curând „o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă”, afirmă Rădulescu, în condiţiile în care procentul alocat din PIB pentru plata acestora ar putea urca, în următorii doi-trei ani, până la 1,5%, de la 0,85% cât este acum.

„Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred că putem să le numim şi pensii de recunoştinţă sau contribuţii de recunoştinţă. Nu le numim pensii speciale.

Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensiei, în aşa fel încât, dacă anul acesta vorbim de 0,85% din PIB, care reprezintă pensiile speciale, în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% şi atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că acestea sunt o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă”, a declarat Eugen Rădulescu în cadrul unui eveniment al BNR.

Băncile din România care fac profit sunt imediat acuzate că fură banii românilor. Ce spune Eugen Rădulescu despre aceste voci?

Directorul din cadrul Băncii Naţionale a reamintit şi faptul că România trebuie să majoreze în 2023 şi o altă cheltuială importantă: bugetul pentru Apărare va urca de la 2% din PIB până la 2,5% din PIB.

Cât despre subiectul băncilor din România şi al profitului pe care îl realizează acestea, bănci pe care mulţi le critică pentru că „ne fură banii”, Eugen Rădulescu a afirmat că astfel de abordări sunt „încremenite într-un proiect de acum 40 de ani” şi pornesc de la faptul că ratele dobânzilor la credite sunt mai ridicate în România decât în ţările occidentale.

„Dacă ne uităm la ultimele cifre, vom vedea că rata medie a randamentului capitalurilor în sistemul bancar este binişor sub nivelul mediu al randamentului capitalului în economia naţională”, a subliniat directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.