Rusia a semnat acordul! Anunț la nivel mondial de la Moscova
SURSA FOTO: Dreamstime
India a semnat noi acorduri cu Rusia pentru un proiect important, care se ridică la peste 16 miliarde de dolari. Despre ce este vorba mai exact?
Acorduri, semnate între India și Rusia pentru centrala nucleară de la Kudankulam
India a anunțat marți că a semnat acorduri cu Rusia pentru viitoarele unități ale proiectului nuclear de la Kudankulam, din sudul țării.
Ministrul de externe Subrahmanyam Jaishankar, care se află într-o vizită în Rusia, este așteptat să aibă miercuri discuții cu omologul său rus Serghei Lavrov. Cei doi miniștri intenționează să discute despre legăturile bilaterale, precum și despre conflictele din Ucraina și Gaza. De asemenea, vor vi abordate și chestiuni legate de BRICS.
„Astăzi, în prezența vicepremierului Denis Manturov, am semnat câteva acorduri importante referitoare la viitoarele unități ale proiectului nuclear de la Kudankulam”, a declarat marți Jaishankar la o întâlnire cu comunitatea indiană la Moscova, potrivit Reuters.
New Delhi și Moscova se bucură de o relație strânsă de zeci de ani. India a refuzat să condamne Rusia în legătură cu războiul cu Ucraina.
Centrala nucleară de la Kudankulam (KNPP), care va fi cea mai mare centrală nucleară din India, este situată la 650 km sud de Chennai, în districtul Tirunelveli din Tamil Nadu. Aceasta este dezvoltată de Nuclear Power Corporation of India (NPCIL).
Prima fază a proiectului a început în 2001
În prima fază a proiectului au fost construite două unități de reactor cu apă sub presiune de 1.000 de megawați (MW), bazate pe tehnologie rusă. Alte patru unități sunt în curs de construcție în a doua și a treia fază a proiectului.
Construcția unităților trei și patru a început în 2017, cu scopul de a le face operaționale până în 2023.
NPCIL și ASE Group au semnat acordul-cadru general pentru construcția celei de-a cincea și a șasea unități în iunie 2017. Lucrările de construcție pentru ultimele două unități au început în 2021. După punerea în funcțiune a celor șase unități, până în 2027, centrala va avea o capacitate combinată de 6.000MW.
NPCIL și compania rusă de stat Rosatom au finalizat în 1998 proiectarea reactorului și au fost semnate acorduri de supervizare tehnică pentru construcția primei faze a centralei KNPP. Aceasta a costat 2,47 miliarde de dolari. Costul total al proiectului pentru cele șase unități este de 16,3 miliarde de dolari.
Construcția fazei unu a început în 2001, iar primele două unități au fost puse în funcțiune în 2013, respectiv în 2016.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





