Rusia a reacționat! Companiile străine care for să-și suspende activitățile vor fi supuse unor controale

Așadar, Parchetul rus a ordonat vineri, 11 martie, să fie realizat un „control strict” al firmelor străine care au anunțat suspendarea activităților, potrivit informațiilor transmise de afp.com

„Procurorii vor stabili un control strict în ce priveşte respectarea legislaţiei muncii, a condiţiilor din contractele de muncă, plăţii salariilor, executării obligaţiilor contractuale faţă de contractanţi şi faţă de Federaţia Rusă”, a anunţat procurorul general într-un comunicat.

Acesta precizează că va fi „reprimată cu fermitate” orice tentativă a companiilor care părăsesc Rusia „de a nu îşi respecta în mod unilateral obligaţiile”, şi promite urmărirea penală a firmelor care vor începe proceduri de intrare „fictivă sau premeditată” în faliment.

În urma invaziei ruse în Ucraina, numeroase companii străine au anunţat că îşi suspendă sau opresc activităţile în Rusia. Fără a pronunţa cuvântul „naţionalizare”, preşedintele Vladimir Putin s-a declarat joi în favoarea numirii unor administratori „externi” în fruntea companiilor străine care părăsesc Rusia, „pentru a le transfera către cei care vor să le facă să funcţioneze”.

Sute de mii de locuri de muncă sunt ameninţate, în timp ce sancţiunile occidentale care lovesc sistemul financiar şi industria riscă să arunce Rusia într-o criză economică profundă. Ele au provocat deja o cădere a rublei şi o accelerare suplimentară a inflaţiei, conform sursei menționate.

Americanii au anunțat ce i se pregătește lui Vladimir Putin

Sancțiunile deja existente împotriva Rusiei au un impact negativ asupra economiei țării, însă Statele Unite ale Americii și aliații iau în considerare o nouă serie de sancțiuni, după atrocitățile din Ucraina, spune secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, scrie CNN, care adaugă că economia țării condusă de Vladimir Putin va fi „devastată”.

„Economia rusă va fi devastată drept consecinţă pentru ceea ce am făcut deja, dar… continuăm să luăm în considerare paşi suplimentari pe care îi putem face”, a spus Yellen în timpul unui eveniment pentru Washington Post Live.

Cu toate acestea, oficialul nu a dat mai multe detalii cu privire la ce sancțiuni ar putea fi impuse împotriva Rusiei.

„Continuăm să lucrăm îndeaproape cu aliaţii noştri pentru a lua în considerare alte sancţiuni. În acest moment, nu credem că Rusia va renunţa la războiul oribil pe care l-a început, o invazie neprovocată a patriei ucrainene. De fapt, atrocităţile pe care le comit împotriva civililor par să se intensifice. Aşadar, este cu siguranţă oportun să lucrăm cu aliaţii noştri pentru a lua în considerare noi sancţiuni”, a mai spus Janet Yellen.