Aflată în top 10 distribuitori hardware şi lider de piaţa pe segmentele periferice, accesorii şi reţelistică, compania Royal Computers a împlinit 10 ani de la înfiinţare.

„A fost un deceniu plin de provocări, într-un mediu economic adesea instabil, pe o piata de profil  dinamica prin natura ei. Cu toate acestea am reuşit să creştem  cu fiecare an, chiar şi în anii  de recesiune”, a declarat Cătălin Onea – Managing Partner Royal Computers.

Royal Computers şi-a propus pe termen mediu, creşterea cu 10% pe an a cifrei de afaceri, menţinerea şi consolidarea poziţiei de lider de piaţa pe segmentele reţelistică şi periferice IT, creşterea cu 10% pe an a numărului de clienţi, creşterea portofoliului cu cinci branduri pe an şi dezvoltarea brandurilor proprii până la 300 repere.

Compania intenţionează să se extindă pe pieţele externe, Bulgaria fiind prima vizată, Royal Computers ţintind totodată intrarea în top 5 distribuitori IT.

CIFRE Royal Computers

•    60 de angajaţi;
•    1.000 parteneri clienţi;
•    peste 30 parteneri furnizori;
•    peste 70 branduri în portofoliu;
•    peste 4.500 repere unice în ofertă;
•    1.200 mp spaţiu de  depozitare;
•    3 branduri proprii în dezvoltare: Spacer,Iggy, Cameleon;
•    60.000.000 lei, cifra de afaceri în 2014;