Românii, taxați prin inflație. Fostul ministru de Finanțe: Ilie Bolojan livrează țeapă după țeapă românilor. Unii fac profituri excesive pe spatele oamenilor
SURSA FOTO: Facebook, Adrian Câciu - ilustrație cu Ilie Bolojan
Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, este nemulțumit de Guvernul Bolojan, acuzând manipularea prețurilor la combustibil și profiturile excesive ale companiilor energetice. El susține că românii și firmele locale au pierdut miliarde, în timp ce statul român a încasat suplimentar.
Fostul ministru al Finanțelor susține că Ilie Bolojan „livrează țeapă după țeapă românilor”
Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, susține că premierul Ilie Bolojan ar „livra țeapă după țeapă românilor”, prin taxarea lor indirect, prin inflație, și prin lipsa de intervenție atunci când unii actorii economici obțin profituri considerate excesive. Potrivit lui Câciu, situația prețurilor la combustibil este „inacceptabilă”, iar premierul ar evita să intervină de teamă în fața marilor jucători de pe piață.
Câciu a scris pe contul său de Facebook că după plafonarea adaosului comercial, prețurile au scăzut, ceea ce ar demonstra că anterior s-ar fi practicat specula. El a precizat că principalii câștigători ai acestei specule ar fi companiile din energie, care ar fi obținut miliarde în plus, și statul, prin încasări suplimentare din TVA și accize, în timp ce românii și firmele românești ar fi fost principalii pierdanți.
Fostul ministru al Finanțelor a estimat că, per total, populația românească ar fi suportat costuri de aproximativ 1,8 miliarde de euro, sumă rezultată din diferite episoade controversate, precum contracte de vaccinuri, contracte dubioase și supraîncasări din combustibil. În opinia sa, resursele pentru astfel de mecanisme care afectează populația apar imediat, în timp ce pentru sprijinirea oamenilor „nu sunt bani”.
Câciu a subliniat că problema nu este lipsa de bani, ci lipsa de voință și de decizie politică, catalogând întreaga situație drept „țeapă” aplicată românilor.
„Ilie Bolojan livrează țeapă după țeapă românilor!
Îi taxează prin inflație și închide ochii când unii fac profituri excesive pe spatele oamenilor.
Este inacceptabil ce se întâmplă cu prețul la combustibil.
Este inacceptabil ca un premier să nu intervină de teamă în fața marilor jucători din piață.
Realitatea e simplă:
După plafonarea adaosului comercial, prețurile au scăzut.
Asta confirmă clar că înainte s-a speculat.➡️ Cine a câștigat din această speculă?
Companiile din energie – miliarde în plus
Statul – încasări suplimentare din TVA și accize➡️ Cine a pierdut?
Românii
Firmele româneștiEstimarea este clară:
📌 miliarde de lei transferate din buzunarul oamenilor către profituri și buget.Și nu este un caz izolat.
800 milioane € – episodul vaccinurilor
400 milioane € – contracte controversate
~600 milioane € – supraîncasări din combustibil
📊 Total: aproximativ 1,8 miliarde € cost suportat de româniÎn același timp:
Pentru oameni – „nu sunt bani”
Pentru corectarea dezechilibrelor – „nu se poate”Dar pentru astfel de mecanisme care apasă pe populație?
Resursele apar imediat.Concluzia:
Nu este lipsă de bani.
Este LIPSĂ DE VOINȚĂ.
Este ȚEAPĂ!Dacă pentru un pachet de solidaritate de ~3,4 miliarde lei „nu sunt bani”, dar pentru pierderi de aceeași magnitudine suportate de populație nu se intervine, atunci problema nu mai este economică.
Este de LIPSĂ DE DECIZIE POLITICĂ ȘI DE BĂTAIE DE JOC LA ADRESA ROMÂNILOR!
BOLOJAN, ZIS ȚEAPĂ! (Nu țepeș, ci țeapă)”, este mesajul lui Câciu.
PSD i-ar putea da lui Ilie Bolojan un ultimatum de 72 de ore pentru a demisiona din funcția de premier al României
Ilie Bolojan a transmis că nu va demisiona din funcția de premier al României, chiar dacă PSD va decide, după 20 aprilie, să iasă de la guvernare. Bolojan nu exclude posibilitatea unui guvern minoritar, fără voturile social-democraților.
Surse politice au informat că PSD i-ar putea da lui Bolojan un ultimatum de 72 de ore, după 20 aprilie, pentru a demisiona. Dacă nu se întâmplă asta, social-democrații ar putea să se retragă în Opoziție.
În acest context, există mai multe scenarii: fie Bolojan rămâne premier cu un guvern minoritar, fără sprijinul PSD, fie Guvernul Bolojan cade prin moțiune de cenzură și se caută o nouă majoritate, eventual cu alt premier, fie reconfigurarea coaliției de guvernare, în care PSD ar rămâne la guvernare, dar ar impune condiții noi.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




