Andreea Cosmănescu atrage atenția că multe persoane aflate la muncă în străinătate riscă dublă impunere
„Rezidența fiscală nu ți-o alegi tu. Ți-o stabilesc statele, în funcție de unde locuiești, unde e familia, cât timp petreci într-o țară și ce venituri obții. Ceea ce croșetăm în urma noastră – bilete, cazare, tranzacții – toate acestea ne spun unde suntem rezidenți”, a subliniat Andreea Cosmănescu.
Ea a arătat că multe persoane aflate la muncă în străinătate nu cunosc criteriile legale și riscă dublă impunere sau penalități severe:
„Dacă o persoană lucrează în Elveția, dar familia sa rămâne în România, de cele mai multe ori rămâne rezident fiscal în România. Dacă se mută cu familia, centrul intereselor vitale se schimbă și devine rezident elvețian.”
Consultantul a precizat că există cazuri tot mai complexe, cu contribuabili care au chiar patru sau cinci pașapoarte, iar analiza rezidenței se face „țară cu țară”, în funcție de veniturile și durata șederii în fiecare stat.
„Avem clienți care au cetățenie dublă, triplă sau chiar cinci pașapoarte. În aceste situații, se aplică tratatele bilaterale și se face o analiză de rezidență pe fiecare țară în parte. De multe ori, oamenii nu știu că pot fi impozitați în ambele state până când se stabilește cine are drept de impunere principal.”
Cosmănescu a menționat și un exemplu din practica sa:
„În 2025, am avut primul caz real de procedură amiabilă între două state europene pentru rezidența unei persoane fizice. Este o premieră. Oamenii călătoresc, investesc, își iau a doua cetățenie și trebuie să evite să fie impozitați de două ori pentru aceleași venituri.”
ANAF-ul are acces la datele internaționale
Ea avertizează însă că ANAF are tot mai multe instrumente de control digital și acces la date internaționale:
„Anul acesta, peste 3.000 de persoane fizice au primit aviz de control fiscal, față de 8.000 de companii. Este un număr în creștere, pentru că schimbul de informații dintre state e tot mai rapid. Mulți cred că dacă li s-a reținut impozit în străinătate, nu mai au nicio obligație aici. Greșit. Dacă nu îți declari corect veniturile, poți ajunge să plătești penalități de până la 70%.”
Consultantul a explicat și cum stabilește ANAF unde îți este centrul fiscal:
„Se analizează documente – bilete de avion, cazare, ștampilele din pașaport, extrase de la Poliția de Frontieră. Dacă ești cetățean non-UE, e simplu. Dar dacă ești român și te plimbi des prin Europa, e o muncă de detectiv fiscal. Noi chiar verificăm numărul de zile petrecute în fiecare țară.”
Andreea Cosmănescu atrage atenția asupra responsabilității individuale:
„Orice contribuabil educat ar trebui să aibă un dosar fiscal personal. Cu toate biletele de avion, cazările, veniturile și cheltuielile. În Statele Unite, IRS îți cere să ții singur evidența. La noi, încă nu există această cultură, dar o putem construi.”