Românii au Talent va avea parte de o ediție specială cu momente inedite! Puterea se mută în mâinile telespectatorilor

Românii au Talent va avea parte de o ediție specială cu momente inedite! Puterea se mută în mâinile telespectatorilor
Publicat de Corina Chiriac la 11 mai 2020, 16:20

Săptămâna aceasta, vom avea parte de ultima ediție din etapa preselecțiilor, însă talentul nu se oprește aici!

În fiecare vineri, de la 20:30, românii s-au bucurat alături de jurații Românii au talent de momente de neuitat. Cu încurajările primite de la Smiley și Pavel Bartoș, concurenții au venit în fața celor patru jurați, Andi Moisescu, Andra, Mihai Petre și Florin Călinescu, pentru a demonstra că aceasta este șansa lor de a-și vedea visul îndeplinit. 

Puterea se mută în mâinile telespectatorilor

Pe 22 mai, de la 20:30, unele dintre cele mai originale momente ale acestui sezon vor fi revăzute, într-o ediție specială. Din acest moment, puterea se mută în mâinile telespectatorilor. Aceștia vor avea ocazia de a revedea acrobații care i-au încântat, interpretări care i-au făcut să aplaude de acasă sau dansuri care i-au emoționat. Cine va convinge publicul și va reuși să obțină voturile acestuia pentru a câștiga premiul de originalitate, vom afla o săptămână mai târziu. 

Pe 29 mai, o săptămână mai târziu, concurenții care au reușit să obțină golden buzz-ul în acest sezon vor lupta pentru primul loc, în marea finală a sezonului de #un10perfect. După cum spunea și Andi Moisescu: ”Acest format i-a stârnit pe mulți artiști să fie mai creativi”, iar acea seară va fi momentul perfect pentru finaliști să le demonstreze celor de acasă, care vor vota, că ei merită șansa de a câștiga marele premiu

Pentru momente de neuitat și concurenți deciși să demonstreze că sunt de nota 10, nu ratați ultimele trei ediții a celei mai iubite emisiuni de divertisment! 

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.