Companiile româneşti afectate de criză pot primi un ajutor de stat de până la o jumătate de milion de euro a decis, astăzi, Comisia Europeană.

Programul, valabil până la 31 decembrie 2010, are rolul să ofere sprijin firmelor care se confruntă cu dificultăţi financiare ca urmare a înăspririi condiţiilor de creditare din cauza crizei economice, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene preluat de Mediafax.

Schema îndeplineşte condiţiile din Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat cu rol de susţinere a accesului la finanţare în perioada crizei financiare şi economice, adoptat de Comisie, întrucât este limitat în timp, respectă pragurile relevante şi este destinată numai companiilor care nu se aflau în dificultate la 1 iulie 2008.

„Programul de ajutor de stat va contribui la înlăturarea dificultăţilor cu care se confruntă companiile din România, fără o distorsionare semnificativă a pieţei. În urma colaborării excelente cu autorităţile din România, Comisia a putut aproba rapid schema”, a declarat comisarul pentru Concurenţă, Neelie Kroes.

Ajutorul de stat poate fi acordat sub formă de sume nerambursabile, împrumuturi în condiţii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii sau eşalonarea creanţelor deţinute de stat fără perceperea de dobânzi.

SURSA: Mediafax.