Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a spus că la sfârșitul acestei săptămâni s-ar putea atinge un nou vârf de temperatură. Mai mult, nu este exclus să avem un vârf și la jumătatea săptămânii viitoare.

„Este foarte adevărat că în partea de sud a țării în continuare, și astăzi, au fost temperaturi deosebit de ridicate. Pentru că valul de căldură continuă, se manifestă cu intensități diferite de la o zi la alta. Cum spuneați, posibil la sfârșitul săptămânii să fie un nou vârf de temperatură, dar la fel de posibil este ca și săptămâna viitoare să continue acest val să evolueze în zona țării noastre și nu ar fi exclus ca un nou vârf de temperaturi foarte ridicate să fie la jumătatea săptămânii viitoare”, a declarat aceasta la B1 TV.

Temperaturile se mențin foarte ridicate și în timpul nopților

Florinela Georgescu a subliniat faptul că temperaturile se mențin ridicate și în timpul nopților, căldura fiind astfel greu de suportat.

„Temperaturi în jurul a 40 de grade, da, au fost înregistrate și zilele trecute în Lunca Dunării, mai ridicate sunt temperaturile resimțite sub influența umezelii din aer. Este foarte important să subliniem și faptul că temperaturile se mențin foarte ridicate și pe parcursul nopților. Practic, mai bine de jumătate din noapte scad foarte puțin față de ceea ce se înregistrează după-amiaza – și de aici acest efect cumulat de a suporta cu greu valorile de temperatură”, a explicat ea.

„Ar fi bine să mai amintim un lucru, faptul că în zona țării noastre temperaturi în jurul a 40 de grade în verile cele mai călduroase nu este un lucru cu totul neobișnuit, pentru că recordurile de temperatură la noi sunt de peste 43, chiar 44 de grade”, a adăugat directorul ANM.

S-ar putea atinge un nou vârf de temperatură la jumătatea săptămânii viitoare

Florinela Georgescu a vorbit, totodată, despre posibilitatea unui nou vârf de temperatură la jumătatea săptămânii viitoare.

„Categoric, de acum încolo, pentru că, vedeți, chiar dacă pe arii restrânse am reușit să depășim pragul de 40 de grade în sudul țării, înseamnă că solul este foarte încins și de acum încolo sunt create condițiile ca orice creștere estimată a temperaturilor să aducă valori în jurul sau chiar peste 40 de grade”, a explicat aceasta.