Remiză în amicalul România – Irlanda de Nord. Primul test pentru Euro 2024

Remiză în amicalul România – Irlanda de Nord. Primul test pentru Euro 2024

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 22 martie 2024, 23:44

Echipa națională de fotbal întâlnește azi Irlanda de Nord într-un meci amical de pregătire înainte de EURO 2024. Partida se desfășoară pe Arena Națională din Capitală.

LIVE TEXT  România – Irlanda de Nord, scor final  1-1

Fluier de final. În ciudat mai multor ocazii, România nu a reuşit să se impună în această seară pe Arena Națională, meciul terminându-se la egalitate.

Minutul 24. România egalează prin Denis Man, după o fază pe cont propriu şi un şut puternic la colţul scurt din interiorul careului mare.

Minutul 7. Irlanda de Nord deschide scorul. După un contraatac pe banda dreaptă, Jamie Reid înscrie de la marginea careului de 16 metri.

Amical România – Irlanda de Nord, înainte de EURO 2024

Echipa națională de fotbal a României începe, vineri, seria meciurilor de pregătire pentru EURO 2024. Tricolorii vor întâlni Irlanda de Nord, vineri, 22 martie 2024, de la ora 21:45, pe Arena Națională din Capitală.

Cei care doresc să urmărească partida de fotbal, o pot face pe Prima TV.

De asemenea, pe 26 martie tricolorii întâlnesc Columbia, de la ora 21:30, pe Civitas Metropolitano din Madrid, în două partide amicale înaintea participării la EURO 2024.

Tricolorii s-au duelat de opt ori până acum cu Irlanda de Nord, reușind doar două victorii.

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Edward Iordănescu, declara, joi, că încearcă să privească meciurile amicale cu Irlanda de Nord și Columbia ca și examene pentru EURO 2024. Totuși, el a subliniat că deciziile finale în ceea ce privește lotul nu le va lua acum.

Tehnicianul a mers pe continuitate în ceea ce privește lotul convocat pentru aceste amicale, dar a atras atenția că fiecare jucător trebuie să lupte pentru poziția lui.

De asemenea, căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat că își dorește victoria în meciurile de pregătire pentru EURO 2024. Asta ar spori încrederea jucătorilor înaintea turneului final din Germania.

nationala de fotbal a romaniei
SURSA FOTO: Facebook, NationalaRomanieiOfficial

Echipele de start

România: 1. Niță – 3. Drăgușin, 4. Manea, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 10. Stanciu-cpt., 15. Burcă, 18. R. Marin, 20. Man, 22. Mogoș, 25. Fl. Coman.

Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 2. Rațiu, 5. Șut, 6. M. Marin, 7. Alibec, 11. Fl. Tănase, 13. Mihăilă, 14. Hagi, 17. Rus, 19. Drăguș, 21. Moruțan, 23. Sorescu, 24. Olaru, 26. Racovițan

Selecționer: Edward Iordănescu

Irlanda de Nord: 12.Conor – 2. Bradley, 3. Hume, 5. Toal, 10. Reid, 13. Lane, 14. Price, 15. Thompson, 17. McNair-cpt., 19. Charles, 20. Gilmore.

Rezerve: 1. Peacock-Farrell, 23. Southwood – 4. Donnelly, 7. Mcmenamin, 8. Marshall, 9. Lavery, 11. Smyth, 16. Mccann, 18. Boyd, 21. Magennis, 22. Brown

Selecționer: Michael O’Neill

Cine va completa grupa României de la Euro 2024?

Reamintim că ultima adversară a României din Grupa E de la Euro 2024, pe lângă Belgia şi Slovacia, se va stabili dintre Islanda şi Ucraina.

Echipa naţională a Islandei a dispus joi seara, în deplasare, scor 4-1, de echipa naţională din Israel, în semifinalele play-off-ului pentru Euro 2024. Islanda va juca pentru calificarea la turneul final cu Ucraina, victorioasă cu 2-1 în faţa Bosniei.

„Finala” dintre Ucraina şi Islanda se va disputa pe teren neutru, cu Ucraina gazdă.

Vezi aici toate grupele de la Euro 2024.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.