Radu Stroe, fost ministru de Interne și figură emblematică a liberalismului post-decembrist
Radu Stroe, fost ministru de Interne și una dintre vocile familiare ale scenei politice românești post-decembriste, a murit joi, la vârsta de 75 de ani. Potrivit informațiilor confirmate pentru stiripesurse.ro din surse guvernamentale, decesul acestuia a survenit în cursul zilei de astăzi.
Personalitate marcantă a liberalismului românesc, Stroe a avut o carieră politică îndelungată și diversă, ocupând funcții-cheie în administrația centrală și în Parlament. Născut la 14 octombrie 1949, în Câmpina (județul Prahova), a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București și s-a remarcat printr-o activitate publică întinsă pe mai multe decenii.
Fost secretar general al Guvernului, ministru delegat pentru Administrație Publică și parlamentar activ, Radu Stroe a fost numit ministru de Interne în decembrie 2012, în Cabinetul condus de Victor Ponta. Mandatul său s-a încheiat în ianuarie 2014, pe fondul crizei generate de accidentul aviatic din Munții Apuseni. A fost o perioadă tensionată, în care reacția autorităților a fost sever criticată pentru lentoarea intervenției. Stroe și-a asumat public responsabilitatea și a demisionat din funcție, într-un gest rar în politica românească post-1989.
Retras în ultimii ani din viața politică activă, Stroe rămâne o figură complexă, cu rol semnificativ în construcția instituțională a României post-comuniste. Deși marcată de controverse, activitatea sa politică reflectă realitățile și tensiunile tranziției românești spre o democrație funcțională.
Informații despre ceremonia funerară urmează să fie comunicate în perioada următoare.
Personalitate discretă, dar influentă în administrația post-1990
Radu Stroe a fost un tehnocrat cu vocație liberală, format într-o epocă în care competența instituțională întâlnea idealismul democratic al începutului de drum post-comunist. Născut pe 14 octombrie 1949, în Câmpina, județul Prahova (sau potrivit altor surse, pe 31 august 1949, în Osoi, Iași), a absolvit atât Institutul de Marină Civilă din Constanța (1971), cât și Facultatea de Drept a Universității din București (1981), îmbinând profilul tehnic cu cel juridic și administrativ.
Stroe a intrat în politică în ianuarie 1990, devenind unul dintre primii membri ai Partidului Național Liberal (PNL) renăscut după Revoluție. De-a lungul decadelor, a deținut funcții-cheie în structura PNL, inclusiv cea de secretar general al partidului, poziție din care a contribuit la consolidarea identității doctrinare și organizatorice a formațiunii liberale.
Rol esențial în guvern și Parlament
Pe plan guvernamental și parlamentar, a fost ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului (2006–2007), deputat și senator de Maramureș, apoi de București, cu un parcurs remarcabil în comisiile parlamentare de apărare, siguranță națională și control al serviciilor de informații. A gestionat unele dintre cele mai sensibile teme ale securității interne într-o perioadă de consolidare democratică.
Cel mai vizibil episod al carierei sale rămâne mandatul de ministru de Interne în guvernul Ponta (decembrie 2012 – ianuarie 2014), încheiat în urma tragediei aviatice din Munții Apuseni. Asumarea publică a responsabilității și demisia care a urmat au fost gesturi rare în politica românească, ilustrând un anumit cod de onoare administrativă care a definit stilul său.
În afara scenei politice, Radu Stroe a avut o carieră profesională în transporturile maritime și administrația canalului Dunăre-București, fiind activ în structurile tehnice ale statului și înainte de 1989.
Ultimii ani și moștenirea
Potrivit Antena 3 CNN, fostul ministru era internat la Spitalul Gerota din Capitală în perioada premergătoare decesului. Deși retras în ultimii ani din viața publică, Radu Stroe a rămas pentru mulți o voce respectată în cercurile administrative și politice, un reprezentant al generației care a traversat, cu toate ambiguitățile epocii, tranziția de la autoritarism la democrație.
Moartea sa închide un capitol al istoriei recente, marcat de eforturi constante de instituționalizare, echilibru între competență și loialitate politică, dar și de provocările majore ale unui stat în reconstrucție.
