România cumpără un nou sistem Patriot. S-a semnat contractul cu SUA. Nu este deloc ieftin

România cumpără un nou sistem Patriot. S-a semnat contractul cu SUA. Nu este deloc ieftin

Sistemul de rachete sol-aer Patriot (SURSA FOTO: www.roaf.ro)

Publicat de Leonard Bădilă la 3 ianuarie 2025, 17:00

România va beneficia de un sistem suplimentar Patriot din partea Statelor Unite, ca parte a unui contract semnat recent, în valoare de 946 de milioane de dolari, acordat companiei RTX (Raytheon Technologies).

România va beneficia de un sistem suplimentar Patriot din partea SUA. RTX (Raytheon Technologies) va livra echipamente avansate pentru a întări apărarea aeriană a țării, inclusiv radare, stații de control și rachete interceptoare.

Acordul reprezintă al treilea lot de sisteme Patriot pentru România, după achizițiile din 2017 și 2020.

România va beneficia de un sistem suplimentar Patriot

Vicepreședintele RTX pentru Global Patriot a subliniat că acest contract va îmbunătăți securitatea națională a României și va contribui la protejarea infrastructurii critice în fața amenințărilor crescute din regiune, generate în special de conflictul din Ucraina.

Investiția continuă a României în sistemele Patriot reflectă angajamentul țării față de securitatea colectivă în Europa și de stabilitatea regiunii. De asemenea, RTX va colabora cu industriile locale pentru a asigura un lanț de aprovizionare eficient, fără întreruperi.

România a donat anterior un sistem Ucrainei

În plus, România a donat anterior un sistem Patriot Ucrainei, în baza unei legi adoptate de Klaus Iohannis în septembrie. Această lege permite Guvernului României să ia măsurile necesare pentru reconstituirea capabilităților de apărare aeriană, prin achiziționarea unui nou sistem de rachete sol-aer Patriot 3+, care va fi inclus în programul de înzestrare „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare”.

Achiziția va include echipamente majore, mijloace de transport, piese de schimb, materiale de mentenanță, servicii de instruire și echipamente criptografice, iar finanțarea va veni din bugetul Ministerului Apărării Naționale.

sistem PATRIOT
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Acordul va marca a treia livrare de sisteme făcută către România de SUA

Amintim că acordul va marca a treia livrare de astfel de sisteme făcută către România de SUA, după achizițiile anterioare din 2017 și 2020.

Pete Bata, vicepreședintele RTX pentru Patriot Global, a făcut mai multe declarații.

Acesta a subliniat că, prin acest contract, România își va proteja mai bine cetățenii și infrastructura critică în contextul amenințărilor tot mai mari din regiune.

„RTX se angajează să furnizeze României capacități avansate de apărare integrată împotriva aerului și rachetelor”, a spus el, potrivit The Defense Post.

De asemenea, Raytheon a anunțat și că va colabora împreună cu companii locale de armament pentru a asigura un lanț de aprovizionare eficient pentru sistemele Patriot destinate României.

„Patriot este baza apărării aeriene pentru 19 țări, iar sistemul continuă să-și demonstreze eficacitatea împotriva amenințărilor aeriene avansate și a atacurilor complexe masive”, a transmis Raytheon Technologies.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.