Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a declarat vineri, la Deva, că România nu este pregătită din punct de vedere politic să valorifice perioada celor şase luni în care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene deoarece nu există un proiect de ţară definit în acest context, el apreciind că summitul de la Sibiu, din luna mai, ar putea reprezenta una dintre soluţiile acestei probleme. 

„Cred că, politic, România nu este pregătită să valorifice cele şase luni ale Preşedinţiei (Consiliului Uniunii Europene, n.r.). România nu are priorităţi pe care să le fi definit. Priorităţile României – aşa-numitele priorităţi – sunt priorităţile generale ale UE. Nu avem o prioritate a României şi motivul este foarte simplu: România, astăzi, nu are un proiect de ţară. Neavând un proiect de ţară, evident că nu putem să avem un proiect pentru Europa. Avem o şansă din punct de vedere politic, este vorba despre summitul de la Sibiu din 9 mai, care ar trebui să fie primul summit al Uniunii Europene – al celor 27, după plecarea Marii Britanii. Vom vedea dacă în mediul politic intern va putea să existe o minimă dorinţă de colaborare în aşa fel încât să putem să obţinem ceva din punct de vedere politic la Sibiu. Eu mă îndoiesc că va fi aşa”, a spus, într-o conferinţă de presă, parlamentarul european. 

Pe de altă parte, Iuliu Winkler a apreciat că din punct de vedere administrativ România îşi va îndeplini cu bine rolul de mediator pe care îl presupune Preşedinţia Consiliului UE, deputatul european menţionând că sunt peste 200 de dosare, de la Brexit, până la bugetul UE după 2021, care vor trebui gestionate de echipa diplomatică şi tehnocraţii Guvernului care vor lucra la Bruxelles. 

„Eu am ferma convingere că din acest punct de vedere (administrativ, n.r.) România va reuşi să îndeplinească rolul de intermediar onest pe care îl presupune Preşedinţia, va putea să obţină progrese în dosarele Preşedinţiei, mai ales că în ultimele şase luni reprezentanţii României – atât în mediul diplomatic, cât şi în mediul tehnocraţiei, de la Bruxelles, au lucrat împreună cu reprezentanţii preşedinţiei austriece pentru aceste obiective. Deci, cred că în lunile care urmează dosarele despre Brexit, dosarele despre regulile noi privind migraţia, despre bugetul UE după 2021 şi multe alte dosare – peste 200 de asemenea dosare, vor fi bine administrate de către reprezentanţii României”, a spus Iuliu Winkler. 

Parlamentarul european a mai arătat că, în primele zile de la preluarea Preşedinţiei Consiliului UE de către România, reacţiile din presa internaţională au fost „din nefericire” negative, iar acest început ar trebui corectat. 

În opinia sa, una dintre căile prin care s-ar putea face acest lucru ar fi prezenţa miniştrilor români la lucrările comisiilor de specialitate ale Parlamentului European pentru a expune programul preşedinţiei rotative.