Zelenski îl ajută pe Klaus Iohannis

Maestrul Ion Cristoiu a vorbit din nou despre șansa ca președintele Klaus Iohannis să ajungă la cârma Consiliului European. Șeful statului ar putea ajunge să conducă instituția europeană având în vedere că actualul președinte al CE, Charles Michel, a anunțat că are în vedere un post pentru Parlamentul European.

Un alt pretendent pentru conducerea CE este prim-ministrul Viktor Orban, însă întreaga Europă ar evita un astfel de scenariu. Așadar, pare că Iohannis are drumul liber pentru funcția de președinte CE.

Miercuri, 10 ianuarie, maestrul Ion Cristoiu a publicat un clip nou din „Jurnalul meu video” în care precizează că președintele ucrainean are și el un rol pentru ca Iohannis să ajungă în fruntea CE.

Cei doi șefi de stat au purtat recent o convorbire telefonică. În urma acesteia, Volodimir Zelenski i-a adus laude președintelui României. În context, Ion Cristoiu amintește că liderul de la Kiev nu laudă pe nimeni. Ba din contră, îi ceartă pe ceilalți lideri politici, atunci când nu cere ajutor.

Klaus Iohannis
SURSA FOTO: Administraţia Prezidenţială

Maestrul nu l-a uitat nici pe Klaus Iohannis despre care spune că s-a trezit din hibernare.

„Este, cred, singurul șef de stat din Europa căruia Zelensky îi mulțumește cu plecăciuni. La rândul lui, Klaus Iohannis s-a întrerupt din hibernare și a vorbit de dragostea lui față de Ucraina. Ceva este în neregulă. La înfumurarea, aroganța lui Zelensky parcă și asta pare un fel de pilă pusă lui Iohannis”, a spus Ion Cristoiu, potrivit cristoiublog.ro.

Funcția de președinte CE, vitală pentru Iohannis

Ion Cristoiu a vorbit despre acest subiect și în cadrul podcastului HAI Live cu Turcescu de pe canalul de YouTube HAI România!.

Atunci, maestrul a spus că această funcție este importantă pentru șeful statului. De asemenea, a adăugat că acesta este tipul de post care nu depinde de alegeri.

„Singurul post care nu depinde de alegeri este acesta. Dacă Iohannis îl ratează, el deja merge la Sibiu, iar nevasta sa la închisoare. Deci pentru el, noi am tot discutat, este vital să fie într-o funcție la Uniunea Europeană. Dacă ratează această funcție, care trebuie să fie dată până în iunie, pentru că nu are cum, el trebuie să demisioneze, nu e o prostie. Și atunci am spus că o soluție ar fi cu demisia”, spune acesta.

În același timp, Ion Cristoiu mai spune că președintele Klaus Iohannis ar trebui să demisioneze din funcția pe care o are acum. Acesta a venit și cu explicații.

În primul rând, următorul președinte al României va relua dosarele familiei Iohannis. Astfel, riscul ca soția sa să ajungă la închisoare sunt mari, spune el.

Pe lângă faptul că va ocupa o funcție importantă la nivelul Uniunii Europene, Iohannis va ajuta și la creșterea popularității PNL.

„Mulți, iată că și noi azi, spun, dom’le, cum să demisioneze? Păi hai să vă spun de ce. În primul rând că este ultimului tren, nu înțelegeți? Dacă nu-l are pe el, dacă el nu e numit acum, pot să vă fac scenariul din decembrie. Orice președinte care va veni, va simți nevoia, va fi obligat în anul viitor să se ia de nevasta lui.

Ați văzut, fiecare președinte când a gândit a simțit nevoia. Fiecare președinte, ca să arate că e mai tare, trebuie să se delimiteze de anteriorul. Să fie altfel și primul lucru pe care poate să-l facă, eu nu spun că o și condamne, este bă, hai să reluăm dosarele. Dacă ajunge acolo domnul Iohannis, a demisiona acum de funcție de președinte este o nimica toată față de marele avantaje.

Unu, scapă, are a treia funcție în UE. Doi, în România șerpizată vor face toți plecăciuni. Deci în perioada următoare PNL-ul va crește în sondaje”, a precizat acesta.

Podcastul HAI România! poate fi vizualizat AICI.