România are un Consiliu științific și de etică în Inteligența Artificială. Ce atribuții are această entitate
Sursă: Dreamstime
România are începând de miercuri un Consiliu științific și de etică în Inteligența Artificială. Această entitate se va afla sub coordonarea Ministerului Cercetării și are un rol consultativ. Ce atribuții are mai exact Consiliul?
România are consiliu de etică în Inteligența Artificială
România are, începând de miercuri, un Consiliu ştiinţific şi de etică în Inteligenţa Artificială, consultativ, în coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), un for de specialişti de renume ce îşi pot oferi expertiza în folosul Guvernului, pentru dezvoltarea domeniului IA din ţara noastră.
Potrivit unui comunicat de presă al MCID, membrii, 50% femei, aproximativ o treime din diaspora, au experienţă diversă, de la cercetători seniori şi fondatori de instituţii de top din străinătate până la cercetători cu o carieră în plină dezvoltare, care „se afirmă şi construiesc” mediul de IA din România şi la nivel global.
„Avem specialişti în diaspora românească de la universităţi precum Stanford, UC Berkley, Cambridge, cât şi din universităţi româneşti, implicaţi în cercetare la cel mai înalt nivel. Este un focus preponderent pe zona academică şi de cercetare şi intenţionăm să creştem acest Consiliu şi cu membri ai mediului de business din zona de cercetare.
Vom continua operaţionalizarea celorlalte structuri aprobate săptămânile trecute, precum Consiliul de Educaţie în IA, Comitetul de IA, continuăm colaborarea cu Administraţia Prezidenţială pentru realizarea strategiei de IA a României”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, citat în comunicat.
Care este rolul acestei entități?
Consiliul ştiinţific şi de etică în IA oferă consiliere în materie de utilizare responsabilă şi etică a IA Guvernului României şi autorităţilor naţionale. Consiliul conlucrează îndeaproape cu celelalte structuri create recent, precum Comisia Interinstituţională pentru elaborarea strategiei de IA a României, cu Hub-ul Român pentru Inteligenţă Artificială, cât şi cu celelalte structuri din Comitetul Român de Inteligenţă Artificială.
Membrii Consiliului ştiinţific şi de etică în IA vin cu experienţă în cercetare, dezvoltare şi implementare a tehnologiilor şi impactul IA la nivel global.
„Consiliul se va axa pe crearea şi implementarea unui mediu sigur şi etic pentru domeniul de IA în România, susţinând decidenţii cu propuneri de reglementări corespunzătoare, cât şi opinii pe teme precum prejudecăţi, securitatea datelor, folosirea IA în securitate şi respectarea legislaţiei, punând accent pe protejarea drepturilor de confidenţialitate, libertăţilor civile, precum şi drepturilor fundamentale”, susţine sursa citată.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





