Dispoziţiile Codului penal referitoare la abuzul în serviciu sunt de natură să protejeze valorile sociale care se referă la asigurarea bunului mers al activităţii oricăror instituţii, servicii de utilitate publică, societăţi etc., şi care presupune îndeplinirea cu corectitudine a atribuţiilor profesionale, precum şi să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor.

În acest sens, sunt reglementate două variante ale abuzului în serviciu. În prima variantă, abuzul în serviciu constă în fapta funcţionarului public sau privat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de a nu îndeplini un act ori a-l îndeplini defectuos, prin aceasta cauzându-se o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. În a doua variantă, abuzul în serviciu constă în fapta funcţionarului public sau privat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin care se îngrădeşte exercitarea drepturilor unei persoane ori se creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate. Mobilul acestui tip de conduită este întemeiat pe rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Sancţiunea: închisoare de la 2 la 7 ani

În ambele variante, sancţiunea este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Pedeapsa se reduce cu o treime în situaţia în care infracţiunea este comisă de un aşa-zis funcţionar privat în sensul art. 308 din Codul penal, şi anume o persoană care îndeplineşte permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public ori în cadrul oricărei persoane juridice. În situaţia în care abuzul în serviciu a produs consecinţe deosebit de grave, adică o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei (art. 309 din Codul penal), limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. În cazul abuzului în serviciu comis de funcţionarul public pentru a obţine pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie), limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Conform Codului penal anterior, în categoria infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, erau reglementate mai multe fapte ilicite, de abuz în serviciu, săvârşite de funcţionarii publici sau privaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Aceste fapte ilicite erau incriminate în mod diferit, în funcţie de natura interesului lezat prin comiterea lor. De asemenea, în Codul penal anterior erau incriminate distinct şi infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuzul în serviciu contra intereselor publice şi abuzul în serviciu în formă calificată. Prin noul Cod penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, legiuitorul a reunit aceste infracţiuni, astfel că, la momentul actual, este prevăzută o singură infracţiune de abuz în serviciu (art. 297).

Ce prevede noua reglementare?

Sub imperiul actualei reglementări a abuzului în serviciu, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, nefiind necesară în acest sens formularea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată. Asta înseamnă că procurorul are dreptul de a declanşa acţiunea penală împotriva făptuitorului, indiferent dacă persoana vătămată prin infracţiune doreşte sau nu angajarea răspunderii penale a acestuia. O eventuală retragere a plângerii şi/ sau împăcarea părţilor nu sunt posibile, nefiind permise de lege cu privire la abuzul în serviciu.

Aspectele procedurale menţionate mai sus se justifică prin raportare la urmările cauzate prin infracţiunea de abuz în serviciu, care pot fi reprezentate de un prejudiciu important, o vătămare a intereselor legale ale acesteia (inclusiv o perturbare însemnată adusă activităţii unei persoane fizice/ juridice) ori de îngrădirea exercitării drepturilor unei persoane sau în punerea acesteia într-o situaţie de inferioritate, în baza criteriilor discriminatorii menţionate de lege. Toate aceste consecinţe semnalează o periculozitate deosebită a faptelor incriminate de lege.

La nivelul societăţii, în ansamblul ei, infracţiunile de abuz în serviciu sunt foarte des întâlnite, în pofida faptului că nu sunt aduse întotdeauna la cunoştinţa organelor de urmărire penală şi, prin urmare, nu sunt pedepsite penal. Sigur că, pentru menţinerea ordinii de drept e necesară sancţionarea promptă a oricăror forme de abuz în serviciu, cu atât mai mult, cu atât asemenea infracţiuni pot conduce de multe ori la săvârşirea de fapte de corupţie. De altfel, practica judiciară a statuat în mod constant că, în mare măsură, persoanelor condamnate pentru comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu (în special, celor implicate în mediul politic, administrativ sau de afaceri), li s-a reţinut şi săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. Între aceste infracţiuni există, nu de puţine ori, un raport de conexitate etiologică, infracţiunile de corupţie fiind comise pentru a se determina săvârşirea abuzurilor în serviciu.

În mod similar, faptele funcţionarilor publici sau privaţi de a întreprinde excese întemeiate pe criterii discriminatorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prezintă un grad sporit de pericol social, sancţionarea penală a acestora fiind necesară în vederea limitării şi prevenirii, pe cât posibil, a abuzurilor de acest gen.

Alexandru Moldoveanu,
avocat de drept penal al afacerilor Ţuca, Zbârcea &Asociaţii