Revoltător Șerban Nicolae ia peste picior Diaspora: Ce le-a transmis românilor din străinătate

Revoltător Șerban Nicolae ia peste picior Diaspora: Ce le-a transmis românilor din străinătate
Publicat de Iulian Luca la 12 iunie 2019, 13:30

Liderul senatorilor PSD are o nouă ieșire controversată. Șerban Nicolae îi ia peste picior pe românii din Diaspora. Acesta consideră că o formulă de vot similară cu cea din tară ar fi cea mai bună soluție pentru românii din străinătate. Acesta nu dorește să facă ”pentru alţi cetăţeni drept de vot din vârful patului, prin corespondenţă sau electronic”.

Șerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, consideră ca o formulă de vot similară cu cea din tară ar reprezenta soluția și pentru românii din străinătate. Acesta adaugă că în acest fel nu s-ar mai înregistra disfuncționalități în diaspora în cadrul procesului de vot.

“Dacă în vârful muntelui se votează prin deplasarea persoanei, indiferent de vârstă, dacă are peste 18 ani, până la secţia de votare, să nu facem pentru alţi cetăţeni drept de vot din vârful patului, prin corespondenţă sau electronic. Să nu facem distincţie. Eu am propus (n.r. – printr-un proiect de lege) ca cetăţenii români cu domiciliul în străinătate să voteze la fel ca cetăţenii români cu domiciliul în ţară, în secţii arondate la 1.500 – 2.000 de alegători”, a afirmat Şerban Nicolae, în plenul Senatului.

De asemenea a precizat că moţiunea simplă prin care s-a cerut demisia ministrului Meleşcanu este “un fake”.

“Aud, aici, de dezastrul din 26 mai. Păi, parcă aţi spus că aţi câştigat? Sunteţi victorioşi. Nici când sunteţi victorioşi nu e bine? De fapt, această formulă schizoidă vine din ipocrizia care vă caracterizează. Ştiţi foarte bine că ambasadorii numiţi de Klaus Werner Iohannis, de care nu îndrăzniţi să vă luaţi, a organizat aceste alegeri. Ştiţi foarte bine că, atunci când s-a spus în secţiile de votare ‘Bucureştiul ne-a închis tableta’, de fapt era serviciul de securitate. (…) Nu Bucureştiul a închis tabletele, dar nu aveţi curajul să vă luaţi de stăpânii dvs, pentru că vă plătesc şi vă comandă. Această moţiune, ca şi referendumul, reprezintă un fake. Nu poate să fie poziţia publică a Senatului o colecţie de lozinci. Nu poate să fie o formulă de teme politicianiste ieftine şi care în niciun caz nu şi-ar găsi rezolvarea cu demisia ministrului de Externe.”

Moțiunea simplă inițiată de 34 de senatori PNL, USR și PMP, intitulată “26 mai vă cere demisia, domnule Meleşcanu!” a fost respinsă marți în Senat.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.