PIB-ul chinez pe trimestrul 1, împreună cu producția industrială, vânzările cu amănuntul și cifrele de investiții în active fixe pe luna martie a fost dată publicităţii, iar datele sunt îngrijorătoare. PIB-ul anual se află la 7%, sub ritmul de 7,3% înregistrat în trimestrul 4 din 2014 și în conformitate cu așteptările. Pe o bază de trimestru, cifrele sunt chiar şi mai slabe, în creștere cu 1,3%, comparativ cu aşteptarile pentru o creștere de 1,4%. Rata anunală, așa cum este cazul altor națiuni, cum ar fi SUA, echivalează cu doar 5,2%!", mai scrie Business Insider.

„PIB-ul Chinei a încetinit la 7 procente, cea mai slabă rată de creştere din 2007 până acum”, citim în The New York Times.

China este încă una dintre ţările cu cea mai rapidă rată de creştere economică din lume, dar primeşte o lovitură în urma încetinirii producţiei industriale și a unei slabe piațe de locuințe.”

FMI avertizează în privinţa creșterii economice inegale”, mai scrie New York Times. „În ciuda îmbunătățirilor din Statele Unite și Europa, Fondul Monetar Internațional nominalizează economiile emergente, nivelurile ridicate ale datoriei și băncile fragile ca posibilele amenințări.”

Grecia, încrezătoare că va ajunge la un acord la termenul limită din 24 aprilie”, citim în pagina electronică a publicației The Guardian.

„Grecia a respins viguros speculațiile potrivit cărora va intra în incapacitate de plată şi va ieşi din zona euro dacă nu reușește să ajungă la un acord cu creditorii pentru a menține pe linia de plutire economia sa în stare de faliment. Recunoscând că guvernul Syriza s-a confruntat cu "problemele delicate", ministrul însărcinat cu supravegherea relațiilor economice internaționale ale țării și-a exprimat încrederea că un acord cu creditorii ar putea fi atins chiar dacă negocierile sunt duse pe sârmă. Miniștrii de finanțe din zona euro analizează săptămâna viitoare reformele Greciei, un acord urmând să deblocheze 7,2 miliarde de euro asistență financiară.”

„Compania Google, în faţa acuzaţiilor din Europa”, titrează The Wall Street Journal.

„Reglementatorul antitrust din Europa a decis să formuleze acuzații oficiale împotriva Google pentru încălcarea legilor antitrust, marcând astfel o anchetă de cinci ani, care va deveni una dintre cele mai mari bătălii din Bruxelles.”

„Barack Obama, în favoarea ştergerii Cubei de pe lista neagră americană”, titrează Le Monde.

„Președintele Statelor Unite Barack Obama vrea să elimine Cuba de pe lista neagră americană a ţărilor care sponsorizează terorismul, a anunțat Casa Albă. Acest anunț a fost descris ca fiind "corect" de Havana, potrivit căreia această retragere de pe listă este o condiție prealabilă pentru restabilirea relațiilor diplomatice cu Washingtonul. Într-un raport prezentat Congresului, președintele american și-a exprimat "intenția de a elimina" Cuba din această listă: "Guvernul cubanez a oferit niciun fel de sprijin terorismului internațional în ultimele șase luni", a remarcat președintele în nota sa către Congres. Aleşii au acum 45 de zile la dispoziţie pentru a-şi exprima opoziția.”

„Cel puţin 400 de imigranţi au dispărut într-un naufragiu în Mediterana”, mai citim în Le Monde.

„O dramă de amploarea tragediei de la Lampedusa, din octombrie 2013 s-ar fi întâmplat în weekend în zona Reggio Calabria. Aproximativ 400 de imigranți au dispărut după ce o barcă improvizată s-a scufundat duminică 12 aprilie, potrivit celor 150 de supraviețuitori care au debarcat marți dimineață în Italia și au fost intervievaţi de Organizația Internațională pentru Migrație și ONG-ul Salvati Copiii. "Potrivit mărturiilor adunate în ultimul timp de la cei 150 de supraviețuitori care au ajuns în Reggio Calabria, sunt aproximativ 400 de persoane dispărute în naufragiul care s-a produs la 24 de ore după plecarea din Libia", a declarat organizaţia Salvați Copiii.”