Lansat în luna mai, P6 Life este un telefon cu ecran de 5 inch construit din materiale de calitate şi neaşteptat de uşor pentru dimensiunile sale. Acesta măsoară 145,9×73,2×8,9 mm şi are o greutate de doar 147 grame.

Telefonul are o carcasă plăcută la atingere, un ecran cu IPS de 5 inch, procesor quad core de 1,3 Ghz, 1 GB memorie RAM şi 8 GB memorie Flash, două camere foto, conectivitate 3G şi are preinstalat softul de navigaţie Sygic.

Ecranul IPS OGS de 5 inch are o rezoluţie de oferă 1.280×720 pixeli. Deşi pare mare la început, te obişnuieşti rapid cu acest ecran şi îţi dai seama că poţi naviga mult mai uşor pe net, Facebook, Twitter, etc, poţi citi mai uşor e-mailuri, dar şi documente. Unghiurile de vizualizare sunt foarte bune, iar culorile sunt vii. Fiind un telefon subţire şi butoanele de volum şi de on/off de pe margine sunt extrem de subţiri.

Procesorul mediaTek quad-core la 1.3 GHz împreună cu memoria de 1 GB permit rularea de aplicaţii şi jocuri complexe.  Spaţiul de 8 GB poate fi extins la 32 de GB, astfel încât se pot stoca zeci de filme şi fişiere de muzică. Camera foto de 8 MP filmează la 1080p cu 30 fps, iar camera frontală capturează imagini de 2 megapixeli. Fotografiile capturate cu camera principală sunt clare, iar P6 Life include funcţii precum smile detection, camera declanşând automat la zâmbete, Beauty face pentru fotografiile tip selfie şi Geotagging care înregistrează locaţia fiecărei fotografii. Filmarea se face în mod Full HD. Fiind un telefon de business, acesta include mai multe aplicaţii dedicate omenilor de afaceri, dar şi funcţii de securitate. Telefonul include suita Oficce, dar şi funcţii de deblocare prin comandă vocală şi facială. Deblocarea prin comanda vocală oferă acces rapid în ecranul principal, la camera, sms-uri sau în jurnalul de apeluri.

Foarte utilă ni s-a părut aplicaţia Sygic. Softul de navigaţie nu necesită conexiune la internet, iar hărţile 3D sunt precise.  Din păcate aplicaţia este gratuită  timp de 30 de zile, după care ai posibilitatea să optezi pentru achiziţionarea pachetului complet de navigaţie.


Legat de conectivitate P6 Life oferă acces la viteze de până la 21.6 Mbps, Wi-Fi b/g/n, microUSB, Bluetooth, jack de 3.5 mm, A-GPS. Baterie este Li-ion are un amperaj de 1.750 mAh şi garantează  până la 360 minute în 2G, 300 minute în 3G şi 175 de ore în standby. Practic dacă pleci în vacanţă şi îţi uiţi telefonul acasă după şapte zile vei constata că acesta este încă activ. Dacă îţi instalezi FIFA 2014 şi joci un turneu de 3 ore, vei remarca că bateria se consumă mai repede decât ţi-ai dori. Altfel, acumulatorul lui P6 Life oferă o autonomie rezonabilă atunci când este folosit pentru apeluri şi internet. Telefonul poate fi achiziţionat din magazine, dar şi de pe site-ul Allview la preţul de 849 lei .