Joi şi vineri, pe 20 şi 21 octombrie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat la reuniunea Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles.

Subiectele abordate de liderii Europei la reuniunea Consiliului European

Principalele subiecte de pe agenda Consiliului European au vizat discutarea unor măsuri suplimentare în domeniul energiei pentru asigurarea securității aprovizionării și scăderii prețurilor, corelate cu măsuri de coordonare în domeniul economic, și situația din Ucraina în contextul escaladărilor recente ale războiului de agresiune al Federației Ruse.

De asemenea, au mai fost abordate relațiile externe ale Uniunii Europene, cu accent pe pregătirea viitorului Summit între Uniunea Europeană și Asociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN), relația cu China și stadiul pregătirilor pentru cea de-a 27-a Conferință a Părților la Convenția Cadru a ONU privind Schimbările Climatice de la Sharm El-Sheikh (COP27).

Liderii europeni au discutat subiectul energiei în conexiune cu situația economică și măsurile de coordonare, pentru a asigura reziliența economiilor europene. În contextul utilizării energiei ca armă de către Federația Rusă, a fost reafirmată hotărârea Uniunii Europene de a acționa unit pentru a proteja cetățenii și întreprinderile și de a lua măsurile necesare în regim de urgență.

Liderii UE reuniţi la Bruxelles au solicitat Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Europene să adopte cât mai urgent posibil decizii legislative care să țină seama de diferitele mixuri energetice, de circumstanțele naționale ale statelor membre, precum și de impactul acestora asupra contractelor existente, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Hotărâre clară legată de gazele naturale

O primă decizie vizează achiziția voluntară în comun de gaze naturale, cu excepția agregării obligatorii a cererii pentru 15% din necesarul de umplere a depozitelor, și accelerarea negocierilor cu parteneri de încredere, utilizând Platforma energetică a UE, deschisă și Balcanilor de Vest și statelor asociate din cadrul Parteneriatului Estic.

Alte decizii se referă la dezvoltarea unui nou indice de referință complementar, până la începutul anului 2023, care să reflecte cât mai corect condițiile de pe piața gazelor, precum și introducerea unui coridor dinamic temporar al prețurilor pentru tranzacțiile cu gaze naturale, pentru a limita episoadele de creștere excesivă a acestora.

De asemenea, se va avea în vedere un cadru temporar la nivelul Uniunii, care să limiteze prețul gazului folosit pentru producerea de energie electrică, cu abordarea impactului financiar al unei astfel de măsuri.

În același timp, se urmărește îmbunătățirea funcționării piețelor de energie în sensul creșterii transparenței și a eliminării factorilor care amplifică volatilitatea prețurilor gazelor naturale, simplificarea procedurilor de acordare a autorizațiilor pentru a impulsiona dezvoltarea surselor regenerabile, precum și identificarea de măsuri de solidaritate energetică în cazul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale și intensificarea eforturilor de a economisi energie.

Toate instrumentele relevante la nivel național și european trebuie mobilizate pentru a consolida reziliența economiilor, cu menținerea competitivității Uniunii Europene la nivel global, a unor condiții de concurență echitabilă și a integrității Pieței Unice. Consiliul European a exprimat angajamentul pentru o coordonare strânsă și a evidențiat importanța soluțiilor comune la nivel european, acolo unde este adecvat.

În plus, liderii europeni au reiterat necesitatea intensificării investițiilor în eficiență energetică și infrastructură energetică pregătită pentru viitor, inclusiv pentru interconectări, depozite de gaze naturale și tehnologii inovatoare pentru energie regenerabilă. Consiliul European a invitat Comisia Europeană să accelereze lucrările privind reforma structurală a pieței de energie electrică și a solicitat progrese suplimentare în ceea ce privește Uniunea Energiei.

Mesajul transmis de către Klaus Iohannis la Bruxelles

Klaus Iohannis a susținut în cadrul reuniunii că o abordare coordonată și rapidă la nivel european este necesară pentru a asigura o reducere durabilă a prețurilor la energie. În acest sens, a exprimat aprecierea pentru noul set de măsuri avansate de Comisia Europeană pentru a ameliora nivelul prețurilor la energie, arătând că acestea răspund inclusiv elementelor solicitate de România și reprezintă un pas considerabil înainte, care va necesita consolidare în continuare.

Președintele României a arătat, totodată, că este necesară o abordare care să vizeze atât acțiuni pe termen scurt pentru ținerea sub control a nivelului prețurilor, cât și o abordare pe termen lung, orientată spre viitor.

În ceea ce privește măsurile imediate, Președintele Klaus Iohannis a salutat crearea cadrului necesar pentru achiziții comune la nivel european, pe bază voluntară, astfel încât să poată fi utilizată ponderea Uniunii Europene în negocieri, care să conducă la obținerea unor prețuri mai bune pentru consumatorii finali. Președintele României a subliniat necesitatea ca acest mecanism să fie conceput în așa fel încât să fie efectiv accesibil pentru toate părțile interesate să participe.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a exprimat sprijinul general pentru măsurile care vizează reducerea prețului gazelor naturale, arătând că instituirea unui coridor dinamic al prețurilor poate oferi un instrument util pentru gestionarea vârfurilor acestora, păstrând în același timp și competitivitatea pieței. Totodată, Președintele României s-a referit și la decuplarea prețului gazului de cel al electricității, printr-o reformă a pieței energiei electrice, în contextul intenției anunțate de Comisia Europeană de a prezenta scenarii concrete în acest sens.

În ceea ce privește abordarea pe termen lung, Președintele României s-a referit la importanța pregătirii pentru viitor, prin investiții în infrastructură, interconectări și dezvoltarea de noi surse de energie, toate acestea necesitând finanțare adecvată, cu obiectivul asigurării unei cantități suficiente de energie, la prețuri accesibile pentru consumatori, precum și al menținerii competitivității industriei europene. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că România încurajează dezvoltarea de surse noi de energie, menționând potențialul de exploatare al rezervelor de gaze din Marea Neagră.

Situaţia din Ucraina şi impactul său asupra Europei

Consiliul European a condamnat în termenii cei mai fermi recentele atacuri ale Federației Ruse cu rachete și drone împotriva civililor și infrastructurii civile, precum și acțiunile la centrala nucleară ucraineană Zaporojie. Totodată, șefii de stat și de guvern din statele membre UE au reiterat condamnarea neechivocă și respingerea fermă a anexării ilegale de către Federația Rusă a regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson din Ucraina, arătând că, la fel ca în cazul Crimeii și al Sevastopolului, Uniunea Europeană nu va recunoaște niciodată această anexare ilegală.

Liderii europeni și-au reafirmat, de asemenea, sprijinul deplin pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, precum și dreptul Ucrainei de a recâștiga controlul deplin asupra tuturor teritoriilor ocupate, în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.

Crimele de război comise împotriva ucrainenilor, cu privire la care există tot mai multe dovezi, precum și distrugerea continuă a infrastructurii civile au fost calificate de liderii europeni drept încălcări grave ale dreptului internațional și a fost reiterat, în cadrul reuniunii, angajamentul ferm al Uniunii Europene de a trage la răspundere Federația Rusă, împreună cu toți autorii și complicii.

În plus, șefii de stat și de guvern au afirmat că Uniunea Europeană este pregătită să consolideze în continuare măsurile restrictive împotriva Federației Ruse și au subliniat importanța de a asigura implementarea eficientă și prevenirea eludării măsurilor deja adoptate.

Consiliul European a reiterat hotărârea de a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie, prin sprijin politic, militar și financiar puternic, și de a intensifica răspunsul umanitar, în special în vederea pregătirii pentru iarnă. Au fost evocate, totodată, deciziile recente privind misiunea de asistență militară a UE în sprijinul Ucrainei, precum și creșterea în continuare a asistenței prin Facilitatea Europeană pentru Pace.

De asemenea, Consiliul European a solicitat acordarea tranșei de 3 miliarde de euro de asistență macrofinanciară pentru Ucraina și a invitat Comisia Europeană să prezinte o soluție mai structurală pentru acordarea de asistență Ucrainei. Consiliul European a discutat și despre guvernanța și finanțarea eforturilor de reconstrucție a Ucrainei, inclusiv despre reforme, invitând Comisia Europeană să prezinte opțiuni privind utilizarea activelor înghețate pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei.

Consiliul European a solicitat autorităților din Belarus să nu mai faciliteze războiul de agresiune al Federației Ruse, prin permiterea utilizării teritoriului său de către forțele armate ruse și prin acordarea de sprijin armatei ruse, arătând că Uniunea Europeană rămâne pregătită să acționeze rapid prin adoptarea de sancțiuni suplimentare pentru Belarus, dacă va fi necesar.

Liderii europeni au arătat că Federația Rusă, prin utilizarea alimentelor ca armă în războiul său împotriva Ucrainei, este singura responsabilă pentru criza globală a securității alimentare. A fost evidențiată importanța culoarelor de solidaritate UE-Ucraina și a fost exprimat sprijinul pentru extinderea Inițiativei ONU privind Grânele la Marea Neagră dincolo de perioada actuală, care se încheie în noiembrie.

Consiliul European a condamnat cu fermitate actele de sabotaj împotriva infrastructurii critice, precum cele împotriva conductelor Nord Stream. Consiliul a solicitat statelor membre să își intensifice eforturile și cooperarea, inclusiv cu Comisia Europeană și alți actori relevanți, încurajând avansarea rapidă a lucrărilor cu privire la propunerea recentă de Recomandare a Consiliului referitoare la o abordare coordonată pentru reziliența infrastructurii critice.

Președintele Klaus Iohannis a atras atenția asupra implicațiilor acțiunilor iresponsabile ale Federației Ruse asupra securității altor parteneri din regiune, cu precădere asupra Republicii Moldova, pledând pentru continuarea demersurilor europene în vederea consolidării rezilienței acestora.

În ceea ce privește securitatea alimentară, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat rolul cheie al României în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, până în prezent peste 5,2 milioane de tone de cereale tranzitând țara noastră pentru a ajunge pe piața internațională.

În planul relațiilor externe, Consiliul European a purtat o discuție strategică privind relațiile Uniunii Europene cu China. De asemenea, liderii europeni au discutat pregătirile pentru viitorul Summit UE-ASEAN din 14 decembrie 2022, care va reprezenta o oportunitate de consolidare a parteneriatului strategic. Consiliul European a discutat și stadiul pregătirilor pentru cea de-a 27-a Conferință a Părților la Convenția Cadru a ONU privind Schimbările Climatice de la Sharm El-Sheikh (COP27), subliniind urgența extremă a consolidării răspunsului global la criza climatică și cea a biodiversității.

Consiliul European a condamnat sprijinul oferit Federației Ruse de către autoritățile din Iran, solicitând încetarea acordării acestuia, și a salutat sancțiunile Uniunii Europene împotriva Iranului, adoptate astăzi.