Recrutări pentru mecanici și vopsitori auto în Anglia. Leafă de 2.600 euro pe lună

Recrutări pentru mecanici și vopsitori auto în Anglia. Leafă de 2.600 euro pe lună
Publicat de Valentin Vioreanu la 17 noiembrie 2015, 06:36

Dacă ai experiență în tichingerie, mecanică sau vopsitorie auto și dorești să câștigi mai mulți bani lucrând în străinătate, poți veni pe data de 28-29 noiembrie, la Hotel Radisson din București, pentru un interviu față în față cu angajatorul din Anglia.

Conform anunțului postat pe site-ul eJobs.ro, salariul oferit este de 1.600-2.000 lire pe lună (2.300-2.600 euro pe lună). Angajatorul va încheia cu persoanele selectate un contract de muncă legal pentru o perioadă de minimum șase luni.

Sunt disponibile 50 de posturi. Persoanele selectate vor face parte din echipa uneia dintre cele mai mari companii din domeniul automotive din Marea Britanie.

Candidații interesați de unul dintre aceste joburi trebuie să cunoască limba engleză la nivel conversațional, să aibă o experiență în domeniul pentru care aplică de cel puțin doi-trei ani și să fie adaptabile, flexibile și dornice să se autodepășească.

Află AICI mai multe informații despre joburile de mecanici, tichingii și vopsitori auto în Anglia și trimite aplicația dacă ești interesat.

 

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Social
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.