"Răspunsul consumatorilor chinezi la iPhone 5 a fost incredibil şi a permis stabilirea unui nou record pentru cele mai bune vânzări înregistrate într-un week-end pe piaţa din China", a declarat directorul general de la Apple, Tim Cook, într-un comunicat.

Lansat la sfârşitul lunii septembrie în SUA şi în nouă alte ţări, iPhone 5 va fi disponibil în peste 100 de ţări până la sfârşitul lunii decembrie. Pe piaţa din România, noul iPhone 5 este disponibil deja din data de 2 noiembrie 2012.

Mai subţire (7,6 milimetri), mai uşor (112 grame) şi cu o diagonală a ecranului mai mare (4 inch) decât predecesorul model, iPhone 5 ar urma să crească competiţia pe piaţa smartphone, care în prezent este dominată de telefoanele Apple şi de produsele care utilizează sistemul Android, cum sunt telefoanele marca Samsung. În plus, noul iPhone 5 este primul telefon Apple cu o diagonală a ecranului de 4 inch, în condiţiile în care de la lansarea primului model şi până în prezent telefoanele Apple au avut o diagonală a ecranului de 3,5 inchi.

Potrivit unui studiu realizat de compania Strategy Analytics numărul de smartphone-uri utilizate în lume a trecut pentru prima dată pragul de un miliard în cel de-al treilea trimestru al anului 2012.