Record de pasageri pe cele două aeroporturi din București, în 2014

Record de pasageri pe cele două aeroporturi din București, în 2014
Publicat de Ilinca Pop la 14 ianuarie 2015, 14:17

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat în anul 2014, pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu (AIBB AV), un număr record de 8.321.858 de pasageri şi 102.048 de mişcări aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe AIHCB s-au înregistrat 8.317.168 de pasageri şi 91.788 de mişcări de aeronave.

aţă de anul 2013, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în anul 2014 a înregistrat o creştere relevantă, de 8,8%. Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti depăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european.

În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de mişcări de aeronave, devansând şi la acest capitol trendul european. Astfel, anul trecut, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6,32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Anul trecut, 83% dintre pasagerii Aeroportului Henri Coandă au avut ca origine sau destinaţie aeroporturi din statele Uniunii Europene. Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii. În anul 2014, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene, Ryanair şi Air Baltic.

 

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.